EDITORIAL

Daniel – un Mult Prea Fericit de unică folosință!


Daniel – un Mult Prea Fericit de unică folosință!

Marian Gârleanu | 2020-03-03 20:41

Un comunicat absolut halucinant și care părea venit din ”Iepoca de aur” a lui Ceaușescu a fost emis în data de 27 februarie 2020, de către Patriarhia Română. În acest răvaș demn de Stalin și de urmașii săi, Patriarhia și Tovarășul Preafericit Daniel recomandă credincioșilor care se tem de contaminarea cu coronavirus să nu mai frecventeze bisericile. Ba mai mult, să se împărtășească cu Euharistie - cei bolnavi - din lingurițe personale de plastic, să nu mai sărute Sfintele Icoane din biserici și să ia Aghiazmă Mare, dacă sunt deja îmbolnăviți de coronavirus.

Aceste măsuri delirante, numite pompos “măsuri sanitare și spirituale”, nominalizate în comunicatul patriarhal, se pare că au fost realizate după dictarea unui limbric Jr. și Cărămiziu, care acum dă ora exactă întru propășirea marxismului victorios!

Reacțiile la acest comunicat, - care a arătat societății românești o conducere a BOR complet turmentată, - nu au întârziat să apară. În acest sens reacția IPS Ignatie Mureșanul, Episcopul Hușilor este una care scoate, în toată splendoarea sa, o atitudine ce demonstrează că Patriarhia BOR blasfemiază puterea vindecătoare a Sfintelor Taine și lucrarea harului prin Sfânta Euharistie și Sfintele Icoane. „Dacă timp de peste două mii de ani Împărtășania a fost "medicamentul nemuririi” (Sfântul Ignatie Teoforul), în era coronavirusului a devenit medicamentul muririi. Ce metamorfozare secularistă!”, a scris apăsat Episcopul Ignatie al Hușilor. De partea credinței și a adevărului s-au mai plasat și alți arhierei sau simpli slujbași ai Bisericii Ortodoxe. Așa că Preafericitul s-a scăpat puțin în veșmintele de seară și și-a luat cuvântul înapoi.

Astfel la numai o zi distanță, în 28 februarie 2020, patriarhul Daniel a adresat un “cuvânt pastoral”, în care încearcă să corecteze imaginea de atee și blasfematoare, pe care și-a creat-o Patriarhia prin comunicatul anterior. În cuvântul său, Mult Preafericitul și Adulatul Daniel răspunde evaziv, spunând că ”unele instituții ale statului au cerut Bisericii să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii acestui virus și diminuarea temerii populației față de acesta”. Hai Tovarășe Preafericit, Jr. Crămiziu și alți marxiști de rit nou, sunt „instituții ale statului”?

Dar Preafericitul nu se lasă, ne explică faptul că mesajul pe care Patriarhia l-a dat îi viza pe cei “ce se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtășesc din același Sfânt Potir euharistic”, că el este “atenție acordată celor «mai slabi în credință»” și că este o “măsură temporară (iconomie)”.

Citit în cheie ortodocsă, Patriarhul Bisericii noastre ne spune că a concluzionat că în rândurile credincioșilor există unii slabi în credință și că pe aceștia îi poate întări îndemnându-i să …..își piardă cu totul credința.

Mai precis, Mult Preafericitul și Adulatul Daniel s-a gândit că unii nu înțeleg ce este de fapt Sfânta Euharistie, că nu le-a spus nimeni în Biserică, și, ca să nu se sperie de Sfânta Împărtășanie, patriarhul Bisericii le-a recomandat… să nu o mai ia deloc.

Îmi vine să excalm ca unele din personajele lui Nenea Iancu: „Cum o dai matale la întors Bibicule, mai rar!” Mult Prea Fericite și Adulate Patriarh Daniel, credința ortodocsă e de 2020 de ani, nu e de unică folosință! Poate modul cum te folosesc unii dintre păpușarii lumii… e unul de unică folosință.

Nu-mi permit să-i dau lecții de teologie sau de smerenie Mult Prea Fericitului Părinte Daniel, dar totuși în comunicatul patriarhal se amintește de Epistola către Romani 14,1-4 din Noul Testament. Ori Sfântul Apostol Pavel vorbește în acel pasaj din Epistola sa despre slăbiciunile firii, care îi face pe unii să nu poată ține cu conștinciozitate predania morală a Bisericii.

”Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă. Iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea (Rom. 14,1-4).”

Nicăieri însă Apostolul Pavel sau alt Părintel Sfânt al Bisericii nu a recomandat vreodată iconomia pentru cel “rătăcit în credință”. Există o diferență fundamentală între a fi “slab în credință” și a fi “rătăcit în credință”.

Această rătăcire de moment a Mult PreaFericitului să fie rod al întâmplării? Sau rod al instrucției sale primită în ultimii 44-45 de ani? E bine să ne întoarcem în timp la anul de grație 1976, când doctorandul Dan-Ilie Ciobotea pleca cu o bursă de studii la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane, din Strasbourg, Franța. Franța, țară profund ortodocsă, nu-i așa?! În anul 1980, proaspătul doctor în teologie la Strasbourg si București, obține postul de lector şi Direcția Programei de studii la Institutul Ecumenic Bossey din Elveția. Vremuri în care nu puteai pleca din România și să și mai zăbovești ani de zile prin Occident, decât dacă erai copilul de suflet al sistemului comunist.

Dar important în economia (sau iconomia?) faptelor este că Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este singurul dintre cei 6 (Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin, Teoctist și Daniel) Întâi Stătători ai BOR, care NU a făcut o zi de penitență în chiliile mânăstirești, așa cum cer canoanele ortodoxe de pretutindeni. Nu a existat și nu există nicăieri în ierarhia bisericilor creștine din lume, ortodocse sau catolice, un Întâi Stătător al credincioșilor  care să nu fi trecut prin penitența chiliei mânăstirești.

Se pare că Mult Prea Adulatul Patriarh Daniel Ilie Ciobotea este cu mult dincolo de cele hărăzite și statuate de Biserica lui Hristos. Credeți că întâmplător a câștigat postul de Patriarh, sau de „bulibașă”? (Acest apelativ de „bulibașă” la adresa Prea Plinului de Fericire Daniel îi aparține Sfântului Părinte Iustin și i-a fost atribuit prin 2007.) Și a câștigat în fața cui? Al unui Sfânt al Închisorilor comuniste, a Episcopului Bartolomeu Anania. Se vede din satelit că Mult Prea Adulatul Daniel era pregătit de pe la mijlocul anilor 70 să preia BOR.

Mi-l aduc aminte pe Traian Băsescu înainte de întrunirea Sfântului Sinod al BOR pentru alegerea Patriarhului din 30 septembrie 2007, cum recomanda el cu nasul vinețiu și glasul nevinovat să fie ales „unul mai tânăr cu deschidere către Occident, către piața libertăților”. Și a fostales exact unul care ne scoate acum la mezat pe…Bursa de la New York! Și avem acum un Patriarh de unică folosință ce face pe el în sfintele veșminte, când se rãțoiște vreun retard Cãrãmiziu Jr. sau strigã la el marxiștii de rit nou situați în jurul lui Tivilig-Ceaușescu.

Amintiți-vă cum a reacționat Patriarhul BOR când i-au reproșat în 2015 câteva otrepe de rit marxist nou, că ierahii Biserici catolice au făcut slujbă de pomenire la Colectiv, iar dânsul nu. S-a scăpat pe el că-mi este și acum rușine, că ne-a dat Dumnezeu, nouă ortodocșilor,  un asemenea Patriah, Întâi Stătător și Părinte!

Cad în genunchi în fața oricărui preot și monah care vorbește din cel mai sărac sat românesc, din Ceahlău sau din Bărăgan cu Absolutul, cu Dumnezeu! Dar nu pot să mă fac că nu văd onctuozitatea și ipocrizia ”înaltelor fețe bisericești” dependente și slujitoare de ”bulibașa”!

PS. Cu adâncă pioșenie fac o metanie în fața IPS Ignatie și a tuturor apărătorilor Sfintei  Biserici Ortodoxe!



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Mar 2020

preotii citesc din tot felul de texte pe care unii si altii le tot modifica....chestia asta cu habotnicia si paranoia religioasa de care fac parada maimutoii-farisei gen Becali nu valoreaza doi bani.Ce ar fi ca toti bolnavii de boli infectioase sa pupe icoane si sa manance cu aceleasi tacamuri impreuna cu altii sanatosi? Suntem in anul 2020 cand exista mai multa minte decat in evul mediu sau in era primitiva.Becali pupa icoane ca sa "dea gol" echipa lui dupa ce a dat spaga la adversari ca sa piarda meciul...hai sictir la escrocii astia ca nu au nici o legatura cu Dumnezeu..poate sa pupe icoane nonstop....degeaba,tot un porc ordinar va ramane
DIANA VOLANIN
09 Mai 2020

Ce autoritate morală scrieti dvs toate acestea, din moment ce sunteti analfabeti din punct de vedere teologic si lingvistic, caci scrieti "ortodocsă"...
DEGETUL LUI DUMNEZEU
09 Mai 2020

Corona virus își așteaptă sârguincios enoriași chiar ii invita frumos pe toții enoriașii in Biserica dacă se poate înghesuiți unul in celalalt pentru a primi pomana Corona!
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.