ECONOMIE

Producția de VIN a României, aproape 5 milioane de hectolitri în 2019, locul 13 în lume


Producția de VIN a României, aproape 5 milioane de hectolitri în 2019, locul 13 în lume

Z.P. | 2019-11-02 12:34

Producţia de vin a României a scăzut cu 4% în 2019 până la 4,9 milioane de hectolitri, de la 5,2 milioane hectolitri în 2018, însă chiar şi aşa este vorba de o producţie peste media multianuală, potrivit estimărilor preliminare ale Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), consultate de Agerpres.

În 2019, producţia mondială de vin a fost de 262,8 milioane hectolitri, comparativ cu 294 milioane hectolitri în 2018, susţine OIV, pe baza informaţiilor colectate din 28 de ţări, care reprezintă 85% din producţia mondială.

În Uniunea Europeană, volumul producţiei de vin a scăzut cu 15% comparativ cu anul trecut, ajungând la 156 milioane hectolitri, de la 182,7 milioane hectolitri.

„O tendinţă de scădere comparativ cu 2018 se înregistrează în majoritatea ţărilor UE. Cu toate acestea, în timp ce în Italia, Franţa şi Spania producţia este mai mică nu doar comparativ cu 2018, dar şi faţă de media din ultimii cinci ani, alte ţări, precum Germania (9 milioane hectolitri, scădere de 12% comparativ cu 2018), Austria (2,6 milioane hectolitri, scădere de 4% comparativ cu 2018) şi România (4,9 milioane hectolitri, scădere de 4% comparativ cu 2018), au înregistrat nivel de producţie în linie sau chiar peste media din ultimii cinci ani", precizează OIV.

În 2019, România ocupă locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin, fiind devansată de ţări precum China, Portugalia sau Rusia, a cărei producţie de vin în 2019 este estimată la 6 milioane hectolitri. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.