ECONOMIE

FPTR a transmis ministrului Economiei o serie de propuneri pentru salvarea parțială a turismului


FPTR a transmis ministrului Economiei o serie de propuneri pentru salvarea parțială a turismului

Ion Teleanu | 2020-03-19 16:45

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis, joi, ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, o serie de propuneri a căror aplicare ar conduce la salvarea parțială a activității de turism (vezi documentul în facsimil).

Printre măsurile propuse de patronatele din turism se numără „suportarea de către Guvern a plătii șomajului tehnic în cuantum de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe tară. Plata să fie efectuată direct angajaților de către A.J.O.F.M”. De asemenea, FPTR solicită ministrului Economiei ca certificatul pentru stare de urgență să fie emis „fără birocrație” și totodată solicit „prelungirea termenelor tichetelor de vacanță emise pentru anul 2019 și emiterea celor aferente anului 2020 exclusiv pe card”. Patronatele din turism au emis și un comunicat de presă în acest sens solicitând ministrului Virgil Popescu „aprobarea de urgență a măsurilor minimale astfel încât operatorii economici și salariații din turism să evite intrarea în incapacitate de plată în următoarele două luni, iar salariaților să li se asigure venituri pentru un trai minimal”.


Documente:


Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0627