ECONOMIE

DECIZIE MFP. Fără dobânzi sau penalități pentru obligațiile fiscale scadente și neachitate până la 30 de zile după încheierea stării de urgență


DECIZIE MFP. Fără dobânzi sau penalități pentru obligațiile fiscale scadente și neachitate până la 30 de zile după încheierea stării de urgență

Z.P. | 2020-03-21 10:08

Obligaţiile fiscale scadente şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă nu vor fi considerate obligaţii fiscale restante, iar pentru acestea nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, precizează Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit unui comunicat al MFP, aceste măsuri sunt valabile începând cu data intrării în vigoare a OUG 29/2020, aprobată miercuri de Executiv, pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul pandemiei de Coronavirus şi publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

De asemenea, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. „Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale", precizează MFP în comunicat.

Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a lansat un amplu program de garantare şi subvenţionare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susţine mediul privat şi în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar şi măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecţii de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată, s-a decis renunţarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaraţiilor.

„Conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepţionale şi argumentate de

întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.

OUG 29/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0835