ECONOMIE

Ce părere aveți? Nu mai e voie cu „produs în România” la raft, în magazine


Ce părere aveți? Nu mai e voie cu „produs în România” la raft, în magazine

Eliza Popa | 2020-05-20 14:12

Mai multe modificări legislative au avut loc luna trecută, în pandemie şi au intrat în vigoare din 16 mai. Astfel, comercianţii nu vor mai putea afişa faptul că este vorba despre produse româneşti, ceea ce va face ca acestea să fie mai greu de identificat.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Silviu Costea a avertizat deja zilele trecute că aceste modificări legislative dezavantajează producătorii autohtoni. Astfel, comercianţii nu vor mai putea afişa faptul că este vorba despre produse româneşti, ceea ce va face ca acestea să fie mai greu de identificat. Termenul de 30 de zile în care comerciantul era obligat să plătească producătorului marfa a fost eliminat, iar cel de 7 zile în care trebuiau plătite produsele proaspete a crescut de la 7 la 14 zile. Totodată, se abrogă obligativitatea comerciantului de a acorda spaţii distincte de expunere şi vânzare a produselor româneşti.

Ce se întâmplă cu produsele autohtone

La fel se întâmplă şi în cazul raportului între produsele autohtone şi cele din import. Astfel, se abrogă obligativitatea comerciantului ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt.

Potrivit lui Silviu Costea, produsele autohtone vor putea pierde din vizibilitate şi acces în marile magazine în detrimentul produselor din import, care nu întodeauna se evidenţiază prin calitate superioară, dar  subvenţiile şi politicile agricole din ţările de origine fac ca preţul la raft să fie mai accesibil. În aceste condiţii, consumatorii braşoveni – de exemplu, rămân singurul sprijijn pentru producătorii locali, astfel că, atunci când fac cumpărături, trebuie să aleagă mai cu seamă produse ale producătorilor din zona noastră.

„Avem datoria să susţinem micii producători alimentari zonali, aceştia reprezentând o parte importantă în păstrarea tradiţiei şi specificului local!”, a mai declarat preşedintele CCI Braşov, Silviu Costea.



Parerea ta...

ADRIAN
22 Mai 2020

Voi boicota magazinele care vor retrage aceste etichete.
CER INTUNECAT
22 Mai 2020

Daca tot veni vorba despre produse românești putem spune ca produsele românești NU exista . Industria de alimente, procesare, prelucrare NU mai exista din vremurile Ilie-scene. Ion Iliescu și cu ai săi guvernanți au distrus totul . ( Restul sunt povesti pentru prosti si oameni săraci)
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.