ECONOMIE

Acum, când totul e mai greu, ce crezi că vor face PATRONII prima dată?


Acum, când totul e mai greu, ce crezi că vor face PATRONII prima dată?

Eliza Popa | 2020-03-20 15:27

#Salvaţieconomia trebuie să devină mai mult decât un hashtag pe Linkedin şi celelalte reţele sociale. Restricţiile determinate de pandemie crează probleme financiare într-o economie şi aşa slab capitalizată cum este cea românească. Dincolo de măsurile administrative, sanitare, care au legătură cu stoparea epidemiei, autorităţile trebuie să intervină pentru salvarea business-ului românesc.

De această părere sunt analiștii de la Frames, care mai subliniază că peste 1 milion de angajați din economia românească riscă să intre în șomaj sau să fie disponibilizați, iar zeci de mii de firme și PFA-uri să se închidă care urmare a ,,coronacrizei’’ care afectează deja semnificativ România. În numai câteva zile, sute de firme, în special din zona serviciilor către populație, organizării de evenimente și din HORECA și-au suspendat activitatea, fapt care va genera consecințe economice semnificative pe lanțurile de business, arată o analiză realizată de Frames. ,,Dincolo de măsurile administrative, sanitare, care au legătură cu stoparea epidemiei, autoritățile trebuie să intervină pentru salvarea business-ului românesc, mai ales a microîntreprinderilor și PFA-urile din domenii precum servicii, turism, transporturi, comerț, evenimente, HORECA, care trec prin clipe grele. Acestea au nevoie de la Guvern de decizii urgente de ajutor, în special în zona de fiscalitate’’, afirmă analiștii de la Frames.

Potrivit acestora, economia se află cu spatele la zid. ,,95% dintre firmele din România sunt microîntreprinderi care au 1-3 angajați maxim și nu dispun de resurse financiare pentru a trece peste această perioadă de restricții. Dacă statul nu îi va ajuta fiscal, prin amânarea plății taxelor, prin credite fiscale, cele mai multe vor intra în blocaj, iar peste 1 milion de angajați vor fi afectați. Unii au fost trimiși deja în concedii fără plată, vor urma șomajul tehnic și disponibilizările’’, declară Adrian Negrescu, managerul Frames.

Pe fapte și analize…

,,Peste 70% dintre manageri declarau că nu au niciun plan de criză. Iar rezultatele negative au început să apară. Pentru că nu aveau niciun fel de buffer financiar, multe au intrat în incapacitate de plată, nu își mai pot onora plățile către parteneri, iar următorul pas va fi să nu mai poată să-și plătească salariile. Până la insolvență și faliment va mai fi un simplu pas’’, a mai spus acesta.

La 31 ianuarie 2020, în economia românească erau active peste 1,3 milioane de firme și PFA-uri (72% firme). Dintre acestea, microîntreprinderile înregistrează cel mai ridicat grad de indatorare, respectiv 99% (ca pondere a datoriilor totale in active), reprezintă singurul sector care înregistreaza o capitalizare negativă și are cea mai ridicată rată a pierderii, respectiv -4,5%. ,,Microîntreprinderile, micile afaceri de cartier, cu 1-3 angajați vor fi cele mai lovite de restricții. În prezent, aceste înregistrează cea mai extinsă durată medie de încasare a creanțelor, respectiv 233 de zile, cu două luni mai mare decât cea inregistrată înainte de criza financiară. În plus, înregistrează cel mai scăzut procent de acoperire al datoriilor totale prin cifra de afaceri, respectiv 37%’’, arată analiza Frames.

Suntem încă în prima fază a coronacrizei

,,Dacă autoritățile nu vor lua măsuri urgent, falimentele se vor tine lanț, pentru că, pe lanțurile comerciale, firmele sunt mult mai dependente de parteneri decât la precedenta criză. Patronii nu au bani pentru zile negre, unii au investit cu ochii închiși în leasinguri, în chirii și planuri fanteziste, mizând pe creșterea economică. Acum, când plățile se vor face tot mai greu, ce vor face prima dată? Vor da oameni afară, tipic românesc. Iar acest lucru se va resfrânge în scăderea abruptă a consumului, iar în final în intrarea în recesiune. Nu este un scenariu fantezist, este o realitate care ne poate aștepta în maxim două luni’’, afirmă analiștii.

Potrivit acestora, primele măsuri pe care statul trebuie să le ia sunt legate de amânarea termenelor de plată a taxelor salariale către buget. ,,Să le dăm patronilor o gură de oxigen pentru a putea plăti angajații. Un credit fiscal întins pe o perioadă de 6-12 luni este absolut necesar, mai ales pentru microîntreprinderi’’, afirmă managerul Frames. O altă măsură absolut necesară este crearea unui mecanism de finanțare cu dobândă zero a firmelor afectate de coronacriza economică. ,,Guvernul împreună cu băncile trebuie să pună la punct un program simplu și ușor de accesat pentru IMM-uri, care să se poată împrumuta rapid, fără birocrație, pentru a-și putea asigura capitalul de lucru. Dobânda trebuie să fie zero sau aproape de zero, iar perioada de acordare să fie de minim 12 luni’’, spun analiștii.

Politica ,,struțului cu capul în pământ’’ trebuie evitată

Potrivit acestora, dacă băncile, care au o capitalizare optimă, și statul, care să garanteze împrumuturile, nu vor ajuta economia, întreaga Românie va avea de pierdut. ,,Suntem încă în prima fază a coronacrizei economice. Dacă nu se iau măsuri, urmează un adevărat coșmar, cu zeci de mii de firme închise peste noapte, cu lanțuri comerciale prăbușindu-se în câteva zile, cu un șomaj care poate ajunge rapid la 10-12%. De pierdut vom pierde toți, patroni, angajați, bănci, stat și angajații de la stat’’, a mai spus Adrian Negrescu.

Potrivit companiei de consultanță Frames, politica ,,struțului cu capul în pământ’’ trebuie evitată. ,,Stoparea plăților în economie, pe principiul – mai bine mor ei, decât eu – este de natură să accentueze și mai mult blocajul financiar. Și așa plățile se fac în medie la 4 luni în economie. Dacă firmele vor stopa plățile către parteneri, cu scopul de a-și asigura un capital de criză, cu siguranță, în cele din urmă, vor cădea și ele în plasa coronacrizei. Oamenii de afaceri trebuie să acționeze solidar, să discute întârirea relațiilor de afaceri’’, spun experții de la Frames. Potrivit acestora, firmele trebuie să evite tentația de a renunța ușor la angajați, în speranța că își vor salva activitatea. ,,Dacă renunți acum la un angajat, peste câteva luni, când lucrurile vor reveni pe linia de plutire, vei suporta consecințele. De unde vei mai găsi salariați specializați în activitatea ta? La ce preț? Cât te va costa să îți refaci echipa?’’, mai arată analiza.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0652