DEZVăLUIRI

Un antrenor de box de la Dinamo, printre cele şase persoane reţinute după incidentele din Piaţa Constituţiei


Un antrenor de box de la Dinamo, printre cele şase persoane reţinute după incidentele din Piaţa Constituţiei

Z.P. | 2019-10-05 10:04

Şase persoane au fost reţinute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cazul incidentelor din noaptea de 29 septembrie din zona Pieţei Constituţiei din municipiul Bucureşti, soldate cu decesul unei persoane. Printre reţunuţi se află şi un antrenor de box de la Clubul Dinamo.

Este vorba despre Romeo Păun, antrenor de la clubul din Ştefan cel Mare. El a fost întrebat de ziarişti de ce a fost reţinut şi dacă este autorul crimei din Piaţa Constituţiei, însă a negat.

Un număr de 21 de percheziţii domiciliare au avut loc, vineri dimineaţa, în Bucureşti, pentru depistarea bărbatului care este suspectat de uciderea unei persoane în Piaţa Constituţiei.

"În dimineaţa zilei de 4 octombrie, în baza autorizaţiilor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti. După efectuarea percheziţiilor domiciliare menţionate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliţiei Capitalei de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei", informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmis AGERPRES.

În 29 septembrie, în jurul orei 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, în legătură cu un conflict între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în Piaţa Constituţiei, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de poliţie de pe raza sectorului 5, precum şi ale Brigăzii Rutiere. În urma conflictului un bărbat a fost rănit, iar ulterior a murit din cauza rănilor suferite. Celălalt bărbat implicat în confliect a fost rănit, suferind un traumatism la nivelul capului şi primind îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind dus la audieri.

În perimetrul cercetat a fost găsit şi ridicat un tub cartuş, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze, şi obiecte contondente, au precizat poliţiştii.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.