DEZVăLUIRI

Pupila lui Mazăre a revenit administrator la Aeroportul Mihail Kogălniceanu


Pupila lui Mazăre a revenit administrator la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Ion Teleanu | 2020-01-21 12:14

Ministerul Transporturilor, condus acum de deputatul PNL Lucian Bode, a început să facă o serie de modificări provizorii, adică pentru patru luni, în consiliile de administrație ale entităților aflate sub tutela acestui minister.

Astfel, de câteva zile, în Consiliul de Administrației al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța (AIMKC) a revenit Mirela Matichescu, fosta pupilă a edilului Constanței, Radu Mazăre. Aceasta a mai fost în bordul administrativ de la aeroport, a fost o vreme și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Turism, iar la ora actuală este manager public al județului Constanța. Inițial, Adunarea Generală a Acționarilor de la AIMKC, care a avut loc pe 9 ianuarie 2020, a decis noua componență a CA, Mirela Matichescu fiind exclusă. Ulterior, însă, Consiliul Județean Constanța, condus de pesedistul Horia Țuțuianu, a transmis o adresă Ministerului Transporturilor de convocare a unei noi ședințe. Ca urmare a acestei adrese, AGA s-a întrunit luni, 20 ianuarie 2020, la București, și astfel Mirela Matichescu a ajuns în CA la Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez


Citeste si...

(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.