DEZVăLUIRI

DNA, despre încătușarea Sorinei Pintea: DNA nu are atribuţii în ceea ce priveşte transportul şi escortarea persoanei arestate


DNA, despre încătușarea Sorinei Pintea: DNA nu are atribuţii în ceea ce priveşte transportul şi escortarea persoanei arestate

Z.P. | 2020-03-05 14:00

DNA susține într-un comunicat de presă că atribuțiile legate de gestionarea transportului și escortării persoanelor aflate în stare de deținere, făcând referire la cazul Sorinei Pintea, revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoanele respective, nu procurorului de caz sau polițiștilor din cadrul DNA.

”Nici DNA, nici procurorul de caz, nici poliţiştii din cadrul DNA nu au atribuţii în legătură cu transportul şi escortarea persoanelor aflate în stare de deţinere în urma măsurii arestului preventiv. Mai mult, după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot şi nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfăşurate la locul de deţinere (pachete, transport la medic etc). Atribuţiile în ceea ce priveşte gestionarea acestor situaţii îi revin exclusiv instituţiei în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deţinere”, precizează DNA ”cu referire la imaginile în care inculpata Pintea Sorina, arestată prin decizie a Tribunalului Bucureşti, a fost prezentată publicului încătuşată, în timp ce era transportată în vederea unei consultaţii medicale”.

DNA subliniază că, în perioada în care Pintea s-a aflat în prezenţa angajaţilor DNA, în spaţiul public nu au apărut nici un fel de imagini cu aceasta.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost scoasă din arest, marţi seară, pentru un nou consult medical, dat fiind că, în condiţiile în care suferă de o boală autoimună, starea sa sănătate s-a agravat. Avocaţii lui Pintea au criticat faptul că autorităţile au creat condiţiile pentru ca aceasta să fie filmată de aproape, încătuşată şi într-o stare fizică precară.

 



Parerea ta...

JUSTITIABILUL
10 Mar 2020

FINALITATEA JUDICIARA PROASTA A DNA-ului SE DATOREAZA: – procurorilor NEPREGATITI selectati si angajati pe pile pt beneficiii salariale si pensii si nu pe criterii de performanta si eficienta profesionala; – faptului ca faptele infractionalae date in copmetenta DNA nu sunt bine delimitate (sunt cercetate tot felul de gainarii); – calitatea persoanelor anchetate de DNA de asemenea nu sunt suficient clarificate(fiind cercetati tot felul de borfasi); – STRUCTURA ORGANIZATORICA SI DE PERSONAL A DNA-ului este TOTAL inadecvata combaterii CORUPTIEI. A SE VEDEA MODELUL SPANIOL. A P.N.A
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.