DEZVăLUIRI

Cine sunt noii vătafi ai Senatului


Cine sunt noii vătafi ai Senatului

Ion Teleanu | 2019-12-02 13:26

În echipa de conducere a PSD, președintele interimat Marcel Ciolacu a anunțat că va fi ajutat de Paul Stănescu, ca secretar general, și de 15 membri, printre care și senatorul Marian Pavel, reprezentând Regiunea Sud, unul dintre cei patru secretari ai Biroului Permanent de la Senat.

Chiar dacă, de ceva timp Teodor Meleșcanu este președintele Senatului, adevăratul vătaf al Senatului este secretarul general Izabela Chencian, impusă de PSD în aprilie 2018. Aceasta este într-o relație extrem de apropiată cu senatorul PSD de Ialomița, Marian Pavel, fost primar, timp de 12 ani, al comunei Gheorghe Lazăr. Ca urmare a relației excelente dintre cei doi, tandemul Marian Pavel - Izabela Chencian (vezi FOTO), în peisajul achizițiilor de la Senat a apărut ca șef serviciu un anume Adrian Călin Bădescu, care, a preluat de ceva timp toate frâiele Departamentului de Investiții de la Senat. Practic, Adrian Călin Bădescu a devenit omul bun la toate al secretarului general Izabela Chencian și a apropiatului acesteia, Marian Pavel. Astfel, având binecuvântare tandemului Pavel - Chencian, Bădescu are undă verde la achiziționarea de bunuri și servicii de la anumite societăți, în special de la firma Magic Palace, care deține monopolul acțiunilor din interiorul Senatului. Poate președintele Senatului Teodor Meleșcanu sau vreunul dintre membrii Biroului Permanent vor avea curiozitate să verifice facturile de la evenimentele organizate, timp de șase luni, cu ocazia președinției Consiliului Uniunii Europene? Mai nou, cu ocazia evenimentului anual „Mic dejun cu rugăciune”, organizat de Senat în parteneriat cu Camera Deputaților, factura încasata de firma Magic Palace, prin bunăvoința lui Adrian Bădescu, a fost de circa 150.000 de lei. Dar, tandemul Pavel - Chencian știe destul de bine de „performanțele” din domeniul achizițiilor și a altor evenimente, inclusiv despre cadourile pentru vizitele oficiale, organizate și regizate de Adrian Bădescu. Așadar, Bădescu nu mișcă nimic la Senat fără acordul tandemului Pavel - Chencian. 


Mai multe imagini:



Parerea ta...

ROMANIA XXI-LEA
03 Dec 2019

Despre ce vorbim ? Vorbim despre : Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier PSD sau Ce ? Dl.Ion Teleanu avem pretenții cu toții. Nu suntem in Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.