DEZVăLUIRI

Angajații centralei nucleare de la Cernavodă, în izolare


Angajații centralei nucleare de la Cernavodă, în izolare

Z.P. | 2020-03-15 15:28

Societatea Naţională Nuclearelectrica a iniţiat implementarea măsurii de izolare a personalului esenţial de operare şi producţie din cadrul centralei nuclearo-energetice de la Cernavodă

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, demararea acestei măsuri suplimentare de protecţie are la baza Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (“CNSSU”) nr. 9/14.03.2020, prin care se aprobă instituirea măsurii de izolare a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionarii CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de baza în cazul unei epidemii/pandemii.

”Planul intern de protecţie a personalului şi de asigurare a continuităţii operării în condiţii de siguranţă şi a producţiei a fost adoptat de conducerea SNN că măsură suplimentară în perioada epidemiei de COVID-19, în conformitate cu standardele internaţionale din industria nucleară şi prevederile naţionale în materie. SNN informează că procesele de bază ale companiei se desfăşoară în parametri normali, acţiunile şi măsurile suplimentare fiind elaborate şi implementate în coordonare cu toate instituţiile abilitate ale statului român”, a transmis Nuclearelectrica.

Hotărârea nr. 9/14.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prevede că ”se aprobă instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de bază în cazul unei epidemii/pandemii”.

Anterior, compania a anunţat că, ”având în vedere importantă strategică a SNN, aceea de asigurare constanţa a producţiei de energie electrică la nivel naţional, în condiţii de siguranţă, coroborat cu protecţia personalului şi a comunităţii locale,  a elaborat un Plan de Continuitate a activităţilor în cazul unei epidemii”.

”Planul de asigurare a continuităţii este elaborat în concordanţă cu legislaţia naţională şi măsurile stabilite la nivel guvernamental şi este actualizat în mod continuu ţînând cont şi de standardele şi experienţă internaţională în domeniul nuclear. Planul se aplică gradual, de la măsuri preventive de igienă până la măsuri de asigurare a personalului esenţial, a cărui implementare depinde de nivelul de risc asociat, însă este unul prin excelenţă proactiv în aşa fel încât să se reducă la minim riscul de contaminare cu coronavirus pentru personal. Pentru asigurarea personalului esenţial în vederea operării în siguranţă a instalaţiei, SNN/CNE are în plan inclusiv măsură organizării unui spaţiu special amenajat, cu respectarea tuturor condiţiilor necesare, inclusiv hrană şi transport, măsură urmând a fi implementată conform legislaţiei în vigore. Această măsură se va aplică în strânsă corelaţie cu evoluţia răspândirii coronavirusului şi are drept scop protejarea personalului esenţial şi asigurarea continuităţii operaţionale şi de producţie”, a transmis compania.

 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.