DEZVăLUIRI

Afacerist italian care a cunoscut-o bine pe fiica lui Gheorghe Dincă: Mi-a spus că îmi poate procura fete pentru distracţie


Afacerist italian care a cunoscut-o bine pe fiica lui Gheorghe Dincă: Mi-a spus că îmi poate procura fete pentru distracţie

Z.P. | 2019-08-02 11:32

„Adevărul“ a luat legătura cu un afacerist Italian care a cunoscut-o foarte bine pe Daniela, fiica criminalului din Caracal. Acesta a declarat, sub protecţia anonimatului, că locuieşte în vecinătatea casei unde a stat aceasta în Italia şi că a văzut-o de foarte multe ori însoţită de fete tinere. Mai mult chiar, italianul susţine că femeia i-a propus să îi procure fete pentru distraţie.

„Am văzut-o de multe ori pe Daniela, care locuia lângă casa mea, însoţită de fete mai tinere sau mai mature, (n. red. - este vorba despre Brogliano, din regiunea Veneto). Pe una dintre ele am văzut-o de multe ori cu ea în Italia, însă nu pot spune dacă era sau nu minoră. Ce făcea cu adevărat în Italia, eu nu ştiu. Tot ce ştiu însă este că mi-a propus mereu că dacă vreau să mă distrez, se putea face acest lucru. Ceea ce cred eu este că ceva-ceva ea a făcut şi în Italia, şi în România“, a declarat omul de afaceri Italian pentru „Adevărul“, sub protecţia anonimatului.

Întrebat dacă are cunoştinţă despre posibile fapte reprobabile ale Danielei în Italia sau despre plângeri ale unor cetăţeni italieni la adresa ei, omul de afaceri a spus că nu ştie acest lucru, dar că ce poate spune este că Daniela era foarte apropiată de un Italian bogat, Giorgio Albiero, care a murit în luna februarie a acestui an, şi că avea un apartament al său în Italia, în condiţiile în care Albiero era căsătorit şi avea familie.

„Ea lucra pentru el în Italia şi avea acces la foarte mulţi bani. După moartea lui Giorgio Albiero, Daniela a devenit administratorul afacerii acestuia din România, fiind agreată de către nepoţii milionarului Italian, care i-au preluat afacerea. Nu pot să confirm însă dacă ea le-a procurat sau nu fete acestor domni. Pot spune doar că am văzut-o mereu în prezenţa acestor fete tinere, în Italia, care lucrau cu ea la firma lui Albiero, una dintre cele mai mari companii din Italia care vinde cafea şi maşini automate pentru cafea, din regiunea Veneto. Şi în Italia, şi în România Daniela era mereu alături de acest domn care acum nu mai e. În Italia, avea apartamentul său în Brogliano, însă în România, la Arad, cu siguranţă dormea cu el. Nu pot să înţeleg cum o persoană care poate nici nu ştie despre ce este agricultura poate să fie administrator general cu drept de semnătură, al unei asemenea companii“, a mai spus afaceristul Italian.

Întrebat cum de nepoţii lui Giorgio Albiero, presupusul amant al Danielei, au încredere în ea, afaceristul Italian a dat un răspuns evaziv, declarând doar: „Nepoţii spun că ea este bună în ceea ce face şi probabil erau prietenii ei. Probabil că nepoţii au încredere în ea pentru că ei sunt bărbaţi, iar ea e femeie. Punct!“, a conchis afaceristul Italian care a menţionat că respectiva companie este printre clienţii firmei sale şi că, deocamdată, nu poate da mai multe amănunte.

Joi, fiica lui Gheorghe Dincă a declarat, după ce un om de afaceri din Arad a acuzat-o că ar fi implicată în trafic de persoane şi că le-ar fi promis fete unor oameni de afaceri italieni dispuşi să depună mărturie, că nu este adevărat şi că vineri va veni cu precizări.

Comisarul şef Nicolae Alexe, numărul unu pe operaţiuni în poliţia Olt şi cel care a coordonat acţiunea de la Caracal după dispariţia adolescentei Alexandra Maceşanu, a apelat la un apropiat, Remus Rădoi ”Codiţă”, şeful unei reţele uriaşe şi dintre cei mai temuţi oameni din judeţ, condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie, relatează ”Libertatea”, care publică conversaţiile incredibile de pe WhatsApp dintre poliţistul Alexe şi Rădoi ”Codiţă” şi mărturiile date ziarului de doi lideri de grupări concurente.

Remus Rădoi ”Codiţă” a trimis poliţia la două adrese false ale rivalilor din clanul Oacă în seara în care fiecare minut conta pentru găsirea fetei. În acelaşi timp, clanul Oacă cunoştea şi el toate mişcările poliţiei, fiind prieten cu şefii poliţiei din Caracal: Mirea şi Humă, ambii implicaţi în căutarea Alexandrei, scrie ”Libertatea”, care prezintă şi schimburile de mesaje dintre cei implicaţi.



Parerea ta...

ILIA
02 Aug 2019

Aceasta individa merita sa stea la parnaie alaturi de tacSu pe viata
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.