◀ SPORT

Era normal să se întâmple asta. Fotbaliștii aduși de REDNIC pica pe capete

Z.P. | 2018-11-27 17:33
Era normal să se întâmple asta. Fotbaliștii aduși de REDNIC pica pe capete

Mircea Rednic s-a convins repede că anumiți jucători nu fac față la Dinamo și i-a pus rapid pe liber, iar în locul acestora a adus cinci fotbaliști. Totul pentru forțarea unei calificări miraculoase în play-off. Numai că doar trei au apucat să joace, pentru că doi s-au accidentat înainte de a debuta într-un meci oficial al “câinilor”.

Nu este nimic surprinzător în cazul lui Nasser Aliji și Gregory Tade, cei doi accidentându-se din cauza faptului că au fost forțați pentru a fi cât mai repede apți fizic și, cum aceștia nu mai jucaseră de prea mult timp, accidentările erau inevitabile. Dacă în cazul elvețianului cu origini albaneze este vorba de o recidivă la o accidentare mai veche, el fiind lăsat să se trateze până la debutul pregătirlor de iarnă din ianuarie, vârful francez se pare că s-a ales cu o întindere sau cu  o ruptură musculară. Dacă RMN-ul va scoate în evidență că este ruptură, atacantul nu va mai juca nici el în 2018.

Singurul care a dat cât de cât satisfacție în singurul meci pe care l-a jucat, cu Gaz Metan Mediaș, a fost mijlocașul defensiv Rachid Ait-Atmane. Simon Zenke și Mattia Montini nu au rupt gura târgului, dar nici nu au apucat să joace împreună nici măcar 100 de minute până acum. 

Tade (32 de ani) era văzut drept cea mai bună soluție pentru revitalizarea atacului lui Dinamo, care se chinuiește teribil să marcheze de două luni încoace. A apucat să bifeze amicalul pierdut de Dinamo în fața Concordiei Chiajna, când s-a și accidentat, iar de atunci face antrenamente separate față de restul colegilor săi.

Și iată cum, cele două posturi problemă de la Dinamo, cel de fundaș stanga și cel de atacant, rămân tot neacoperite valoric, așa cum își punea mari speranțe Rednic și toată suflarea dinamovistă, astfel că echipa va sta tot în hulitul Sergiu Popovici și sterilul Daniel Popa.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.