◀ SPORT

Deja vu pentru STANCIU? Antrenorul care l-a dorit enorm la Sparta Praga a fost DAT AFARĂ!

Z.P. | 2018-03-06 15:42
Deja vu pentru STANCIU? Antrenorul care l-a dorit enorm la Sparta Praga a fost DAT AFARĂ!

Antrenorul Italian Andrea Stramaccioni a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Sparta Praga, la care evoluează jucătorii Florin Niţă, Bogdan Vătăjelu și Nicolae Stanciu, din cauza rezultatelor slabe, a anunţat clubul ceh.

Ultimul trăiește un sentiment de deja vu, după perioada neagră petrecută în ultima vreme la Anderlecht, atunci când antrenorul care l-a dorit insistent, Rene Weiler, a fost dat afară, iar cel nou, Hein Vanhaezebrouck, nu l-a avut deloc la inimă și nu l-a mai folosit decât foarte rar. În ciuda faptului că belgienii au achitat aproape 8,5 milioane de euro pentru mijlocașul român. Aceeași situație este acum la Sparta, cehii achitând 3,8 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile românului. Noul antrenor va fi anunţat cât de curând, cel târziu miercuri.

Sparta este abia pe locul 5, după 19 etape, cu 33 de puncte, la 14 puncte în urma liderului Viktoria Plzen. Palmaresul antrenorului din Cizmă pe banca celor de la Sparta Praga este unul modest față de investițiile importante în transferuri din ultimul timp: 9 victorii, 6 remize şi 4 înfrângeri.

Odată cu Stramaccioni pleacă şi managerul tehnic Leonidas Vokolos, asistenţii Roberto Muzzi şi Omar Danesi, preparatorii fizici Federico Pannoncini şi Stefano Campari şi analistul Vincenzo Sasso.

În vârstă de 42 de ani, Stramaccioni era la Sparta Praga din vara trecută. El a mai antrenat în carieră echipele Inter Milano, Udinese şi Panathinaikos Atena.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.