UEFA a confirmat că sistemul de arbitraj video (VAR) va fi utilizat în optimile Ligii Campionilor încă din acest sezon. În primă fază, forul european anunţase că va folosi acest sistem abia în sezonul 2019/2020.
Până la urmă, testele efectuate au dus la concluzia că sistemul poate fi folosit încă din acest sezon, din faza optimilor, care începe la 16 februarie.
Aleksander Ceferin anunţase cu două săptămâni în urmă că VAR-ul este foarte aproape de Champions League: "Aștept raportul în aproximativ o săptămână și apoi vom vedea când putem implementa sistemul VAR - cel mai târziu, sezonul viitor", a spus Ceferin, la Bruxelles, la o conferință susținută de UEFA și ECA - Asociația Cluburilor Europene.
În acest moment, sistemul VAR este folosit cu succes în cele mai puternice campionate ale Europei: Serie A, La Liga, Bundesliga și Ligue 1. În Anglia s-a votat de curând introducerea VAR și urmează să fie implementat în sezonul viitor.
Federația Română de Fotbal a precizat că sunt şanse să testeze arbitrajul video din sezonul viitor, dar rămâne de văzut dacă vor fi găsite și resursele financiare necesare pentru acest lucru.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.