◀ SOCIAL

Iluminatul festiv în București, aprins de Sfântul Andrei. Târgul de Crăciun, deschis în Piaţa Constituţiei până în 26 decembrie

Z.P. | 2018-11-27 14:21
Iluminatul festiv în București, aprins de Sfântul Andrei. Târgul de Crăciun, deschis în Piaţa Constituţiei până în 26 decembrie

Luminile de sărbători vor fi aprinse vineri, la ora 19.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu această ocazie fiind deschis şi Târgul de Crăciun, care va putea fi vizitat zilnic, din 30 noiembrie până pe 26 decembrie, în intervalul orar 10.00-22.00, anunţă Primăria Capitalei.

Timp de aproape o lună, la Târgul de Crăciun Bucureşti, vizitatorii se vor putea bucura de concerte şi spectacole ale celor mai apreciaţi artişti români, de un târg tradiţional format din 129 de căsuţe cu decoraţiuni şi produse de sezon, precum şi de o zonă gastronomică.

Casa magică a lui Moş Crăciun este destinaţia favorită a copiilor, fiind un loc de poveste unde Moşul şi elfii săi aşteaptă vizitele celor mici şi scrisorile cu dorinţe pentru cadourile de Crăciun. Atracţiile includ un carusel pentru copii, un patinoar în aer liber pentru întreaga familie, o scenă cu figurine, care redă naşterea lui Iisus, şi un brad de Crăciun, înalt de 30 de metri.

La Târgul de Crăciun al Capitalei, bucureştenii şi turiştii care se află în căutarea unor cadouri inedite pentru cei dragi sau a unor produse tradiţionale româneşti vor fi întâmpinaţi zilnic, cu o varietate de produse: de la ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, ii, costume populare, produse naturale de îngrijire, până la produse şi preparate realizate după reţete tradiţionale româneşti: prăjituri de casă, cozonaci, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi, murături, vin fiert, zacuscă, brânzeturi.

Arta populară românească poate fi descoperită la târg prin intermediul demonstraţiilor susţinute de cei mai pricepuţi meşteşugari şi artişti plastici din România, care vor împărtăşi din secretele prelucrării sticlei, lemnului sau realizării decoraţiunilor personalizate de Crăciun.

Scena Târgului de Crăciun Bucureşti găzduieşte şi în acest an coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, ansambluri de datini şi obiceiuri, cântăreţi folk, până la trupe rock şi pop: Loredana & Banda Agurida, Andra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Nico, Andreea Bănică, Marcel Pavel, Phoenix, Vunk, Bere Gratis, Direcţia 5, Viţa de Vie, Tolouse Lautrec, byron, Voltaj, Proconsul, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Fuego, Damian Drăghici & Friends, Bosquito, Ovidiu Komornyik, Cargo, Corul de copii Radio, Mioara Velicu, Irina Loghin, Grigore Leşe, Gheorghe Turda şi mulţi alţii.

Un program artistic inedit are loc de Ziua Naţională a României, sâmbătă, începând cu ora 18.30, când pe scena Târgului de Crăciun Bucureşti vor concerta: Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă şi vedete de muzică populară, urmaţi de un spectacol special dedicat Zilei Naţionale - „Unirea, Visul unei Naţiuni”: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor, Tuan, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Sorin Francu, Victoria Cocias.

Casa Moşului este pregătită de sărbătoare şi devine pe toată perioada târgului atracţia principală a copiilor. Aici este locul unde, până la sosirea lui Moş Crăciun, cei mici pot face cunoştinţă cu câteva dintre ajutoarele lui, îşi pot lăsa scrisorile cu dorinţe în cutia poştală sau pot participa gratuit la ateliere creative, precum: atelierul de pictură decoraţiuni din ceramică, atelierul de pictat tricouri, atelierul de modelaj în pastă ceramică, atelierul de decoupage pe lemn, dar şi la spectacole de magie. Moşul şi-a anunţat sosirea din acest an, la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe data de 14 decembrie şi îi aşteaptă pe copii să îl viziteze în fiecare zi, până pe 24 decembrie, în intervalele orare 11.00 - 13.00 şi 17.00 - 22.00.

La intrare în Casa Moşului este amplasat cufărul campaniei „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”, pentru toţi cei care vor să ofere o bucurie copiilor defavorizaţi. Campania umanitară este susţinută anual de Moş Crăciun, care îi încurajează pe vizitatori să doneze cărţi şi jucării şi să încheie anul 2018 cu o faptă bună.

Între 30 noiembrie şi 26 decembrie, în intervalul orar 10.00 - 22.00, cei mici se pot bucura, ca în fiecare an, gratuit, de plimbări în caruselul amplasat în piaţă special pentru ei. Patinoarul este una dintre atracţiile îndrăgite ale târgului, cu intrare liberă, fiind deschis zilnic pentru întreaga familie.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.