◀ SOCIAL

Cum va fi VREMEA săptămâna viitoare

Z.P. | 2017-06-18 13:04
Cum va fi VREMEA săptămâna viitoare

În zilele următoare, vremea va fi în general instabilă și chiar răcoroasă. Abia spre sfârşitul săptămânii, temperaturile vor crește, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

LUNI ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi semnificativ față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de sud-est a țării și la munte, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, în estul și în sud-estul teritoriului și cu totul izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 grade în estul Transilvaniei și 30 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 și 18 grade.

LUNI ÎN BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi. Unele înnorări și ploi slabe, de scurtă durată, vor mai fi în prima parte a zilei, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade.

MARȚI ÎN ŢARĂ

Vremea va fi deveni călduroasă în vestul, sudul țării, dar local și în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza și seara în zonele montane precum și în jumătatea de est a țării, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 grade in estul Transilvaniei și 33 de grade în vestul, sud-vestul Olteniei, iar cele minime, în general, între 9 și 19 grade.

MARȚI ÎN BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.

MIERCURI ÎN ŢARĂ

Vremea va deveni treptat instabilă, dar în regiunile sud-vestice și sudice se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și la începutul nopții. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de nord a țării, la munte și pe arii restrânse în celelate regiuni. Izolat va cădea grindină și se vor înregistra cantități mai importante de apă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și Oltenia, iar cele minime, în general, între 10 și 20 de grade.

MIERCURI ÎN BUCUREŞTI Vremea va fi predominant frumoasă și călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

PROGNOZA PENTRU JOI - SÂMBĂTĂ

În prima zi vremea se va răcori față de zilele anterioare, apoi treptat valorile termice vor crește de la o zi la alta situându-se cu mult peste cele climatologic specifice perioadei în special în sud și sud-vest. Probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi mai ridicată spre sfârșitul intervalului în special în nordul țării și la munte.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.