◀ SăNăTATE

Lasă maşina şi ia-o la pas. Ziua mondială a MERSULUI pe JOS

Z.P. | 2018-09-29 10:44
Lasă maşina şi ia-o la pas. Ziua mondială a MERSULUI pe JOS

Ziua mondială a mersului pe jos este sărbătorită, anul acesta, în zilele de 29 şi 30 septembrie.

Organizată de către Asociaţia Internaţională a Sportului pentru Toţi (TAFISA), de obicei în primul weekend al lunii octombrie, Ziua mondială a mersului pe jos este parte integrantă a unui amplu program de promovare a activităţii fizice pentru un viitor sănătos, desfăşurat sub deviza ''Take Back Your Streets... Take Back Your Future!'', iar din anul 2016 se înscrie în rândul manifestărilor prilejuite de Săptămâna europeană a sportului, care se desfăşoară anul acesta în perioada 23-30 septembrie, potrivit Agerpres. Ajunsă la cea de-a IV-a ediţie, săptămâna europeană a sportului îşi propune să încurajeze europenii, indiferent de vârstă sau de nivelul de pregătire fizică, să fie activi, să practice sporturi de-a lungul întregului an şi, în mod deosebit, în această săptămână. Din acest stil de viaţă, nu vom avea de câştigat doar noi, cetăţenii, la nivel individual, ci întreaga societate şi economie, la nivel global. Într-o lume care se confruntă cu sedentarismul, îndeosebi în marile oraşe, trebuie să ne unim cu toţii eforturile pentru a readuce mişcarea în viaţa noastră de zi cu zi. Spaţiile publice deschise, în aer liber, reprezintă nu doar un mediu optim în care să creştem, să descoperim lumea, să ne facem prieteni, să ne distrăm şi să învăţăm, ci oferă şi un potenţial uriaş pentru o viaţă activă, oferind un mediu prietenos şi sigur pentru mersul pe jos. Cu această ocazie, la manifestări sunt invitaţi să participe, pe de o parte, membrii organizaţiilor internaţionale, fie ele guvernamentale sau non-guvernamentale, care pot contribui semnificativ la promovarea acestui eveniment. Pe de altă parte, sunt aşteptaţi, pe străzi, în parcuri sau în orice spaţiu public deschis, oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale şi din toate colţurile lumii, care sunt încurajaţi să meargă pe jos, celebrând, astfel, activitatea fizică şi promovarea unei vieţi sănătoase. Programul desfăşurat sub deviza ''Take Back Your Streets... Take Back Your Future!'' cuprinde o serie de evenimente organizate în aer liber, îndeosebi în marile oraşe, încurajând mişcarea şi activitatea fizică, prin renunţarea la maşini sau la transportul în comun şi promovând, astfel, obiceiul de a rămâne mereu activ în mediul urban. Celebrată începând din anul 1991, Ziua mondială a mersului pe jos promovează sănătatea prin mişcare şi atrage, an de an, peste 15 milioane de participanţi din circa 50 de ţări de pe mapamond. Participanţii la aceste manifestări sunt invitaţi ca, pe lângă mersul pe jos, să folosească şi biciclete, skateboard-uri, role etc. Mersul pe jos reprezintă o metodă uşoară de a face mişcare, disponibilă atât persoanelor cu o condiţie fizică bună, cât şi celor care suferă de diferite afecţiuni. Nu implică niciun cost, are un risc minim de accidentare şi poate fi extrem de agreabil atunci când este practicat alături de alte persoane. Beneficiile mersului pe jos asupra sănătăţii sunt binecunoscute, printre acestea numărându-se şi cele prezentate pe site-ul www.telegraph.co.uk, cum ar fi: reduce riscul de cancer sau de demenţă senilă, ajută sistemul cardiovascular, ajută la asimilarea vitaminei D prin expunere la razele solare, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi starea de spirit etc.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.