◀ SăNăTATE

GRIPA continuă să UCIDĂ. Alte două victime, în total 52

Z.P. | 2018-02-23 14:23
GRIPA continuă să UCIDĂ. Alte două victime, în total 52

Gripa continuă să ucidă. Vineri a fost confirmat alte două deces, un bărbat de 58 de ani care a murit la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, şi unul în vârstă de 62 de ani din judeţul Arad. Numărul deceselor provocate de gripă în acest sezon a ajuns la 52, potrivit News.ro.

Ambii aveau condiţii medicale preexistente şi nu erau vaccinaţi antrigripal.

"Este vorba despre un bărbat de 58 de ani care a fost internat săptămâna trecută cu sepsis, bronhopneumonie, detresă respiratorie şi insuficienţă respiratorie şi la care investigaţia de gripă a fost pozitivă pentru virusul gripal AH1. Avea şi alte afecţiuni, din câte ştiu eu şi diabet, dar a stat foarte mult acasă până sa se prezinte la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, medicul Virgil Musta.

Potrivit acestuia, în acest moment la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara nu mai este internat nici un alt pacient cu gripă. Bărbatul de 58 de ani este primul decedat diagnosticat cu gripă, în Timiş.

La nivel naţional, numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 51.Numărul cazurilor confirmate de gripă de la începutul iernii a ajuns la aproape 800, la nivel naţional. De asemenea,  în ultima săptămână au fost înregistrate 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 97 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent. Numărul total al infecţiilor respiratorii este de aproape 135.000 doar în ultima săptămână, cu 51,3 la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

 




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.