◀ POLITICă

Unde schiază preşedintele IOHANNIS în acest weekend

Z.P. | 2018-03-10 19:25
Unde schiază preşedintele IOHANNIS în acest weekend

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, sâmbătă, la schi în Munţii Şureanu, domeniu schiabil pe care şeful statului a devenit în ultima perioadă o prezentă obişnuită, acesta coborând de mai multe ori pe pârtii şi fiind fotografiat de turişti.

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă, la schi pe pârtiile din Munţii Şureanu din judeţul Alba unde a stat timp de câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu turiştii care i-au solicitat acest lucru.

„Companie selectă la schi…Hello, Mr. Iohannis! S-a aşezat, evident, la coadă. Şi schiază foarte, foarte bine” a scris pe Facebook Cosmin Chera, unul dintre turiştii care a reuşit să îl fotografieze, sâmbătă, pe preşedinte la schi.

Alţi turişti au povestit că şeful statului s-a comportat normal, a stat la codă ca un om obişnuit pentru a urca în telescaun sau uneori a schimbat câteva cuvinte sau s-a fotografiat cu unii dintre turişti, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a devenit o prezenţă obişnuită pe pârtiile de schi din Munţii Şureanu, în acest an fiind deja de câteva ori în zonă. Prezenţa şefului statului a fost marcată de fiecare dată de turiştrii care au reuşit să se fotografieze cu el, aceştia postând fotografiile pe reţelele de socializare.

Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu. Acesta este domeniul schiabil din România aflat la cea mai mare altitudine.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
10 Mar 2018

Vorba sasului, "Minivacanta dintre vacante" (Spania, Florida,ec.), el la skiat iar la cel putin O SUTA DE MII de romani(in special copii) le patineaza ochii in cap, de foame...Si-vorba aluia cu ursul de aur bagat in fund- ce ar fi daca i-ar baga- niste turisti inimosi- si lui iohanis, tot in fund, insa 2-3 bete de skiat...
@ LEVST
11 Mar 2018

Este locul unde ii face plăcere....iti aduc aminte ca este BUN PRIETEN cu perechea faimoasa din Luxemburg
ANONIM
11 Mar 2018

un gunoi pe care nici in kur nu-l doare de tara asta si cine-I de vina? NOI CA TACEM
ANONIM
11 Mar 2018

Mai frate ,ce putori ordinare ! Sunt buni numai la dat din clanta dar la munca ,e greu de ajuns Tot striga ca vor la guvernare dar sunt niste putori imbacsite si rele Ei ar vrea asa : sa conduca tara cu privilegii cat mai multe si sa se distreze ca vechea burghezie Poporul prost samunceasca ir daca se razvrateste cumva sa sara cu averestii si bratenii si sa i impuste cala 1907
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.