◀ POLITICă

Parlamentarii PSD, UDMR, PNL şi PMP vor PENSII SPECIALE pentru aleşii locali. PNL nu susţine proiectul

Z.P. | 2018-03-13 13:33
Parlamentarii PSD, UDMR, PNL şi PMP vor PENSII SPECIALE pentru aleşii locali. PNL nu susţine proiectul

Parlamentari PSD, UDMR, PNL şi PMP vor ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să primească pensii speciale, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă urmând să fie suportat din bugetele locale ale UAT şi plătit de acestea, potrivit unui proiect de lege.

"Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu legea au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie specială pentru limită de vârstă, dacă sunt realeşi pentru un nou mandat”, potrivit unui proiect care modifică Legea 393/2004 privind Statul aleşilor locali.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene ar urma să beneficieze de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului.

„Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie şi cu orice alte venituri realizate. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată”, potrivit sursei citate.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetele locale a unităţilor administrativ teritoriale şi se plăteşte de către acestea, se arată în proiectul de lege.

Nu beneficiată de indemnizaţia pentru limită de vârstă aleşii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 şi la art. 254-257 din Codul Penal.

Nu sunt îndreptăţi să primească pensie specială nici aleşii urmăriţi penal sau trimişi în judecată pentru comiterea, în execritarea funcţiei, a unor infracţiuni de corupţie. În cazul achitării, aceştia pot obţine indemnizaţia de vârstă.

Nivelul redus al pensiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii CJ generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi cele primite de unii subodonaţi ai acestora, susţin iniţiatorii în expunerea de motive.

Parlamentarii care au depus proiectul de lege au precizat că au avut în vedere criticile formulate de CCR, Decizia 581/2016 şi au „asumat observaţiile formulate” de CCR, transmite Mediafax.

Senatul este for decizional.

PNL nu susţine proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali

PNL nu susţine proiectul de lege prin care li se acordă pensii speciale aleşilor locali, a declarat, marţi, vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu, afirmând că partidul a recomandat deputaţilor care au semnat proiectul să îşi retragă semnătura.

„(...) A fost iniţiativa unui grup mic de colegi. PNL nu va susţine acest lucru. Considerăm că nu este oportun şi România are alte probleme în acest moment. (...) Este o anumită presiune din teritoriu, acolo unde primarii solicită, datorită faptului că au deţinut această funcţie şi contribuţiile către fondul de pensii nu au fost semnificative pentru a le putea asigura o pensie corespunzătoare activităţii în viitor pentru a merge pe această cale de a li se crea şi lor pensie specială”, a declarat vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu.

PNL a recomandat deputaţilor Sorin-Ioan Bumb, Lucian-Ovidiu Heiuş, Corneliu Olar şi Claudiu-Vasile Răcuci să îşi retragă semnăturile de pe proiectul de lege, a precizat vicepreşedintele PNL.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ROMANIA TREZESTE-TE
13 Mar 2018

DE CE IN SUEDIA SE POATE SI IN ROMANIA NU...??? ESTE POPORUL ROMAN SINUCIGAS....? Suedia...o tara la superlativ....legislatia lor....visul la Rai...al omenirii.... Suedia, tara in care politicienii nu au privilegii, nu se bucura de imunitate, iar alegatorii se prezinta la vot in proportie de peste 80%. In topul 2013 al celor mai fericite tari, Suedia figureaza pe locul 5, dupa Danemarca, Norvegia, Elvetia si Olanda, in timp ce Marea Britanie este abia pe locul 22, iar Romania pe locul 90.Tarile "fericite" au in comun mai multe lucruri, printre care un venit mare pe cap de locuitor, o viata sanatoasa si, mai ales, la nivelul liderilor, explica John Helliwel, profesor de economie la U anbivseersnittaat ecao rBurpittiisehi Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor in viata "cetatii" este tratata cu foarte mareseriozitate. Reportajul "Suedia - Taramul politicienilor fara privilegii" ("Sweden - Land of Politicians Without Privileges"), difuzat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes, ne prezinta o lume despre care, obisnuiti cu situatia din Romania, ne e greu sa credem ca exista cu adevarat ... !!! Suedia este o monarhie constitutionala. Din 1971, Parlamentul tarii este unicameral si are 349 de membri, alesi prin vot direct si proportional, ei reprezentand 9,2 milioane de cetateni. Regele Carl al-XVI-lea Gustaf indeplineste doar functii ceremoniale, cele politice fiind preluate de Purtatorul de Cuvant al Parlamentului. Statul este conceput ca un sprijin pentru toti cetatenii sai, care sunt tratati echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida. Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala. In schimb, taxele sunt mari, dar ele se intorc sub forma de pachete de asistenta sociala. Aceasta relatie intre stat si cetateni face ca alegerile sa fie extrem de importante pentru suedezi. Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide si peste 8
ROMANIA TREZESTE-TE
13 Mar 2018

Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide si peste 80% sunt membri de sindicat. Prezenta la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%. Suedezii considera dezbaterile politice si prezenta la vot esentiale pentru democratie. Fara privilegii sau lux pentru politicieni. Tara este condusa de clasa politica, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicati si de atenti la activitatea depusa de cei carora le dau votul, motiv pentru care acestia nu au privilegii si nici nu beneficiaza de conditii de lux. Pana in 1990, in Suedia nici nu existau locuinte puse gratuit la dispozitia parlamentarilor. Acestia obisnuiau sa doarma pe canapelele din birourile lor, situate in cladirea Parlamentului. ata de circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca liv dineg ,s tcaatt, sciu c oa dormitor. Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile. Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: "Pastrati curatenia". Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer. "Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux", explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene. Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati. Nici acesta nu beneficiaza de personal de serviciu. Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean. Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritor
ROMANIA TREZESTE-TE
13 Mar 2018

Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati. Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de acasa. "Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe", a explicat o consiliera. Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. Un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor. Fara indemnizatii speciale. Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine. Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile se intalni cu alegatorii. publice pentru a Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale. Fara imunitate. Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate. Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit cardul guvernamental si a platit scump - si-a pierdut postul de vicepremier. Scandalul a fost celebru in anii '90, fiind cunoscut sub numele de "cazul Toblerone". Sahlin si-a compromis cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat. Transparenta si control cetatenesc Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea. Transparenta activitatii parlamentare are radacini in Constitutie. Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului. Mai mult, functionarii trebuie sa
ROMANIA TREZESTE-TE
13 Mar 2018

Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii. In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publice. De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi. Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor, depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum si pentru Purtatorul de cuvant al Parlamentului. Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului. Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara. Transmiteti mai departe la TOTI cei pe care-i cunoasteti ! Trebuie transmis pe TOATE retelele TV. Trimiteti la presa scrisa si vorbita, pentru a fi adus la cunostinta tuturor !
RAI
13 Mar 2018

Bai parazitilor din ce bani sa platiti acestor banditi?hotii.inflatia este in crestere jeguri umane nu mai scapa lumea de voi.la munca nu la intins mana.
LEVST.
13 Mar 2018

Notez ca incet-incet INVATATURILE mele incep sa dea rezultate, tot mai multi cetateni incep sa inteleaga diferenta dintre republica si Monarhie, mai ales ca in topul celor mai fericite natii, 4 sunt Monarhii...Vorba lui John Lennon , in celebrul lui(lor) "Love is all you need", parafrazand, zicem "Tot ce avem nevoie este Monarhia" desigur nu cu neocomunisti-printi -si -printese-de- hartie-de -ambalat-si- hartie-creponata, CI cu aport Englez, la varf, si -GARANTAT- Romania -paradoxal- va deveni mai buna decat Anglia, iar aceasta metamorfoza se va produce in doar cateva luni...
ANONIM
13 Mar 2018

Nesimtirea acestor deseuri umane nu mai are limita. Niste gunoaie. Fac aceste lucruri ''pentru ca pot " , cum a enuntzat un jeg bolsevic de curand la haznaua 3.
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.