◀ POLITICă

MOŢIUNEA de CENZURĂ, finalizată şi depusă în Parlament. Ea va fi citită la ora 16.30. Când are loc VOTUL

Z.P. | 2017-06-18 14:38
MOŢIUNEA de CENZURĂ, finalizată şi depusă în Parlament. Ea va fi citită la ora 16.30. Când are loc VOTUL

Moțiunea de cenzură, inițiată de parlamentarii PSD și ALDE împotriva Guvernului Grindeanu, a fost finalizată și va fi depusă la Parlament.

Potrivit unor surse parlamentare, moțiunea poartă numele "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor".

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi citită duminică, la ora 16.30, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, puterea având nevoie de 233 de voturi pentru a-şi da jos propriul guvern, votul urmând să aibă loc miercuri, scrie news.ro.

Parlamentarii PSD au fost convocaţi prin SMS la şedinţa de duminică a Parlamentului, ei fiind anunţaţi încă de vineri noaptea de liderii de grup că prezenţa este "obligatorie".

"Dragi colegi, vă rog mult să ne mobilizăm şi DUMINICĂ (18 iunie), ora 15.00 să facem cu toţii un efort şi să ne întâlnim în şedinţa de grup de la CDEP, pentru semnarea moţiunii de cenzură! Va urma BPR la ora 16.00 iar la ora 16.30 vom avea plen reunit, în cadrul căruia se va citi textul moţiunii. La final vom avea o întâlnire comună - parlamentari şi preşedinţi de organizaţii judeţene, într-o locaţie ce urmează a fi comunicată ulterior. Prezenţa obligatorie!", se arată în mesajul transmis parlamentarilor, obţinut de News.ro.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Iun 2017

le e frica de PUSCARIEEE...Dragnea si Tariceanu vor o sluga premier ca sa le dea ordonante cu gratiere pentru faptele lor foarte grave de coruptie
FANTOMA LUI COSTEL COMANA
18 Iun 2017

plus de asta sunt disperati dupa banii de la Minsterul Dezvoltarii..vine DNA-ul la voi porcilor
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.