◀ MONDEN

Octavian Strunilă, înainte de plecarea în MADAGASCAR: Copiii se așteaptă să le aduc lemuri

Z.P. | 2018-08-01 18:46
Octavian Strunilă, înainte de plecarea în MADAGASCAR: Copiii se așteaptă să le aduc lemuri

Cu emoții, Octavian Strunilă, prezentatorul reality-show-ului ”Ultimul Trib”, care va fi difuzat în curând, la Antena 1, se pregătește de plecarea în exotica insulă africană Madagascar.

”Îmi place foarte tare ideea de Madagascar, cred că acesta este atuul show-ului . Pleacă din start cu un mediu străin nouă, europenilor, vine la pachet cu tot ce întâmplă acolo, absolut toată fauna și flora total străină nouă. Este bine că nu sunt animalele atât de periculoase ca în Indonezia, mie îmi e frică de komodo, dar nu este în Madagascar. Vine la pachet cu sălbăticia și cu faptul că pentru noi, europenii, este cu adevărat o zonă exotică. Toți copiii știu de Madagascar din desene animate și foarte multă lume își dorește să vadă animalele de acolo. Ai mei se așteaptă să le aduc lemuri de acolo”, glumește Octavian Strunilă.

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


FREACA MENTA
02 Aug 2018

ALT CIRC - MASCAREALA , CU MAZARE CU MATROANELE LUI , ANTENE SI CIOCIOLINELE LUI BUTE .
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.