◀ MONDEN

Filmul LA GOMERA al lui Corneliu Porumboiu a fost inclus în competiție la CANNES

Z.P. | 2019-04-18 16:38
Filmul LA GOMERA al lui Corneliu Porumboiu a fost inclus în competiție la CANNES

Regizorul Corneliu Porumboiu a fost inclus în competiţie la Festivalul de Film de la Cannes cu "La Gomera", au anunţat joi organizatorii evenimentului. Ecranizarea îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, în rol principal, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr şi Sabin Tambrea. Filmările au avut loc anul trecut în Bucureşti şi pe insula La Gomera din Spania.

Filmul spune povestea lui Cristi, un ofiţer de poliţie care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa limbajul "el silbo", o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în Bucureşti.

Pelicula a fost scrisă şi regizată de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădureţu, designer de costume este Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcţia artistică.

"Filmul se concentrează pe o posibilă folosire a limbajului ancestral el silbo într-o lume în care comunicarea a devenit din ce în ce mai controlată, cu un conflict direct între verbal şi non-verbal. În urmă cu câţiva ani, am urmărit un documentar despre el silbo. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariţie, redescoperit şi folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat şi motivat să scriu această poveste", declara Corneliu Porumboiu, într-un comunicat remis Mediafax.

În 2006, Corneliu Porumboiu obţinea premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. În 2009 era, de asemenea, premiat la Cannes cu trofeul FIPRESCI şi cel al juriului secţiunii Un Certain Regard, pentru filmul "Poliţist adjectiv".




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.