◀ MONDEN

Debutul ultimului sezon din Game of Thrones, urmărit de 17,4 milioane de utilizatori ai platformelor HBO

Z.P. | 2019-04-16 11:38
Debutul ultimului sezon din Game of Thrones, urmărit de 17,4 milioane de utilizatori ai platformelor HBO

Debutul ultimului sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, al optulea, a fost urmărit, duminică noapte, de 17,4 milioane de utilizatori ai platformelor HBO GO şi HBO NOW.

Potrivit HBO, utilizatorilor care au urmărit episodul pe cele două platforme li se adăugă 11,8 milioane de telespectatori americani care au urmărit producţia duminică noapte.

Debutul sezonului al şaptelea a fost urmărit, în medie, de 16,1 milioane de persoane, inclusiv 10,1 milioane de persoane care au urmărit episodul pe canalul de televiziune.

Cifrele cumulate arată că fiecare episod din sezonul al şaptelea a fost urmărit, în medie, de 32,8 milioane de oameni. Pentru sezonul al şaselea, a fost înregistrată o medie de 25,7 milioane, pentru sezonul al cincilea, de 20,2 milioane, pentru al patrulea, de 19,1 milioane, pentru al treilea, de 14,4 milioane, pentru al doilea, de 11,6 milioane, şi pentru primul, de 9,3 milioane.

„Game of Thrones” se va încheia pe 19 mai.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.