◀ MONDEN

ASIA EXPRESS: Teleșpan și Bogdan Boantă au câștigat amuleta

Z.P. | 2019-03-19 12:56
ASIA EXPRESS: Teleșpan și Bogdan Boantă au câștigat amuleta

Ediție cu surprize luni seară, pentru vedetele rămase în cursa celui mai dur reality show, Asia Express- Drumul Elefantului. Cele cinci cupluri ce au reintrat în lupta pentru cea de-a doua imunitate a etapei au fost reconfigurate chiar înainte de prima misiune: ”Mi-a picat fața, pentru că eu și George încă nu ne-am adaptat unul cu celălalt!”, a spus Șerban Copoț. Astfel, echipele au reintrat în vria competiției într-o nouă formulă și au luptat alături de cei pe care, până în acel moment, îi considerau rivali.

La începutul cursei de luni seară, Teleșpan și Bogdan Boantă, Paul Ipate și Cocuța, CRBL și Șerban Copoț, George Vintilă și Oase, alături de Jojo și Ana Morodan, au primit provocarea de a cumpăra cadouri pentru colegii de echipă, dar această probă a fost doar una de acomodare cu schimbările ediției, pe care toate cuplurile au îndeplinit-o cu brio.

În prima misiune a serii, vedetele au ajuns la mausoleul unui rege legendar din istoria Indiei. Acolo au fost nevoite să reasambleze o spadă, căutând cinci bucăți de lemn ascunse în puncte cheie, care, reîntregite, ofereau și indiciul către locația jocului de amuletă: ”De la un punct încolo se instalează panica, haosul și începi să te simți prost că nu le găsești.”, spunea Paul Ipate. Tensiunea unei curse în care fiecare minut poate face diferența în clasamentul final, le-a făcut pe vedete să caute în copaci, în pantofii oamenilor, sau chiar prin pubele de gunoi: ”Mi s-a părut o probă care ne-a testat efectiv nervii”, a fost de părere Ana Morodan. Chiar și cu spada reasamblată, echipele au mai întâmpinat o problemă, căci scrisă în limba urdu, adresa următoarei locații putea fi descifrată doar cu ajutorul unui localnic.

Chiar în mijlocul cursei, la doar câțiva kilometri distanță de punctul de întâlnire, Gina Pistol a pus stop misiunii și le-a îndemnat pe vedete să își caute cazare în această nouă formulă: ”În momentul acela am urât-o teribil pe Gina, pentru că găsisem o mașină să ne ducă și nu aveam mult de mers!”. După o zi obositoare pe străzile Indiei, misiunea cazării le-a pus iar probleme celor cinci echipe reconfigurate, ce s-au lovit de foarte multe refuzuri: „Pentru noi, cazarea este cel mai mare inamic la Asia Express. Cea mai grea probă pe care trebuie să o trecem zilnic” , a spus CRBL. Oase și George Vintilă au renunțat la oferta unor localnici din cauza faptului că au găsit un șarpe sub pat, dar au ajuns să doarmă într-un garaj, în vreme ce Jojo și Ana Morodan au mers ore întregi printr-o mahala până să găsească un loc unde să înnopteze, fără să își piardă speranța: ”Dacă aș fi cu Jojo, de acum înainte, m-aș duce până la Mumbai! La prima vedere pare o floricică fragilă și blândă, dar când i se pune pata îți mută un munte cu linguriță!”, a spus Ana despre noua sa coechipieră.

Dis-de-dimineață, vedetele au pornit spre Jocul de Amuletă, însă doar primele două echipe ajunse au luptat în această probă a recompensei. Ana Morodan și Jojo, Bogdan Boantă și Teleșpan s-au calificat într-o misiune de ”război”, în care au fost nevoiți să folosească o praștie supradimensionată ca să doboare soldații de plastic ai echipei adverse. Îmbrăcați în armură, asemeni soldaților, concurenții nu s-au sfiit să lupte dur și au continuat în ciuda micilor accidentări. În cele din urmă, Boantă și Teleșpan au fost cei care au adjudecat amuleta, câștigând fiecare câte 500 de Euro.

Ultima misiune a serii a fost una care i-a încărcat cu energie, dar care le-a pus mari probleme inițial. Vedetele au fost nevoite să găsească trei jucării într-un magazin aglomerat cu obiecte, ca mai apoi să pornească spre o școală și să identifice un copil după o fotografie. Momentul preferat al vedetelor a fost cel în care s-au bucurat alături de cei mici și s-au distrat cu jocurile aduse, ba chiar CRBL și Oase au oferit demonstrații de kendama: ,,Proba școlii a fost cea mai tare probă. Ne-a plăcut mult acolo!'', au spus George și Oase.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.