◀ EXTERNE

UPDATE: Parlamentul britanic a votat AMÂNAREA Brexitului. Răspunsul Comisiei Europene

E.Ş. | 2019-03-14 19:42
UPDATE: Parlamentul britanic a votat AMÂNAREA Brexitului. Răspunsul Comisiei Europene

Camera Comunelor a respins, joi seară, un amendament care prevedea organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană. Totodată, parlamentarii au votat cu 412 voturi pentru și 202 împotrivă pentru amânarea ieșirii Marii Britanii din UE.

UPDATE 2: 

„Am luat notă de votul din această seară”, se arată într-o declarație de presă făcută de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, imediat după ce Parlamentul Marii Britanii a decis să respingă un al doilea referendum și să ceară o amânare a termenului de 29 martie, prevăzut pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Potrivit sursei citate, preluată de The Guardian, o decizie în acest sens va putea fi luată doar de Consiliul European și va fi nevoie de unanimitate de voturi, iar președintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, „este în contact permanent cu toți liderii”.

UPDATE 1:

Chiar dacă parlamentarii britanii cer acum amânarea Brexit-ul, totul depinde de răspunsul Uniunii Europene, dacă va fi de acord și cu ce dată. Specialiștii consideră că următoarea dată pentru un nou Brexit ar putea fi 30 iunie.

Noul vot vine în contextul în care Parlamentul Marii Britanii a respins cu o majoritate clară ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord de retragere, acord pe care Cabinetul condus de Theresa May l-a negociat cu liderii UE, dar textul nu i-a convins și pe parlamentarii de la Londra.

Cu câteva ore înainte, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a îndemnat Regatul Unit să-şi schimbe poziţia, dacă vrea să obţină o ”prelungire lungă” în vederea amânării datei divorţului cu Uniunea Europeană (UE), programat la 29 martie, relatează AFP, preluată de .

”În cursul consultărilor în vederea summitului european, eu îi voi sfătui pe cei 27 de membri aii UE să fie pregătiţi să acorde o prelungire lungă, dacă Regatul Unit acceptă să-şi regândească strategia Brexitului şi reuşeşte să degajeze un consens în jurul acestuia”, a anunţat Tusk pe contul său de Twitter.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.