◀ EVENIMENT

Ministrul Sănătăţii: Florin Busuioc a suferit un infarct masiv şi că are parte de cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova

Z.P. | 2018-11-07 12:45
Ministrul Sănătăţii: Florin Busuioc a suferit un infarct masiv şi că are parte de cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că actorul Florin Busuioc a suferit un infarct masiv şi că acesta are parte de „cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova”, Pintea negând informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora operaţia de montare a unui stent ar fi fost efectuată de un medic rezident. De asemenea, Pintea a negat că medicii nu puteau intra în sala de operaţie fără acordul şefului Secţiei de Cardiologie.

Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, ministrul Sănătăţii a spus că trei medici, între care un rezident, s-au aflat în sala de operaţie atunci când actorul Florin Busuioc a fost supus unei intervenii chirurgicale de montare a unui stent.

„Pacientul a beneficiat de intervenţia medicilor în momentul în care a fost nevoie, la timp, practic el a fost resuscitat de echipele SMURD, transportat la unitatea de primiri urgenţe, acolo i s-a făcut o procedură iniţială tromboliză iar apoi a fost stentat în 3 ore de la producere infarctului. A fost un infarct masiv. Medicul care a stentat este un medic primar, medicul rezident despre care se vorbeşte că ar fi făcut intervenţia a asistat la această procedură. De asemenea, în sală s-a mai aflat un medic electro-fziolog cu competenţe europene. Florin Busuioc a avut parte de cele mai bune îngrijiri şi are în continuare parte de cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova. E adevărat că şeful de Secţie Cardiologie nu a răspuns iniţial la telefon, era oricum destul de târziu, dar asta nu înseamnă că cineva nu şi-a făcut treaba” a sus Pintea.

Aceasta a explicat că nu s-a pus problema ca medicii să nu poată intra în sala de operaţie cu pacientul, ci că şeful Secţiei de Cardiologie din spital, medic intervenţionist, nu a răspuns la telefon şi a fost chemat alt medic intervenţioist de acasă.

„Există cardiologi intervenţionişti în multe spitale din ţară, dar nu suficienţi cât să acopere o gardă. Cinci, de exemplu, ar trebui să acopere o gardă. Aşa că se procedează la chemări de la domiciliu sau garda la domiciliu. Este o practică uzuală, inclusiv în străinătate. Prin urmare, a fost contactat şeful de secţie nu a răspuns la telefon şi atunci managerul l-a sunat pe următorul medic primar care a venit la spital şi a făcut intervenţia” a precizat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că se bucură pentru faptul că în sala de operaţie s-a aflat şi un medic rezident pentru că faptul că a asistat la intevenţie îl va ajuta în carieră.

Sorina Pintea a precizat că actorul va rămâne în continuare în spitalul din Craiova.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


RO TARA FARA ROST
07 Noi 2018

http://calatorinromania.com/doctorita-din-romania-care-merge-sute-de-km-cu-dispensarul-in-valiza-pentru-a-aduce-vindecare-acolo-unde-doctorii-nu-exista-merita-respectul-nostru/?fbclid=IwAR3dgBKKL7F2ApgPAcWG9A5_5UW3R3oRbZf6rKRS24vmFElDGUrqJ5xyHUg
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.