◀ EVENIMENT

Control al Inspecţiei Judiciare la DNA

Z.P. | 2018-04-16 13:20
Control al Inspecţiei Judiciare la DNA

Inspecţia Judiciară (IJ) face un control la Structura centrală a Direcţia Naţională Anticorupţie, începând de luni. Controlul are ca obiect "remediere deficienţe" şi este programat să se încheie în 20 aprilie, inspectorii judiciari urmând să verifice dacă au fost remediate problemele constatate la controlul precedent.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, verificările vizează "remedierea unor deficienţe" şi au loc în perioada 16-20 aprilie, echipa de control fiind formată din trei inspectori judiciari. Raportul cu rezultatele controlului ar urma să fie trimis Consiliului Superior al Magistraturii până în 25 mai.

Controlul a fost dispus de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii printr-o hotărâre din 31 octombrie 2017 privind controlul de management derulat anul trecut la DNA .

Conform sursei citate, se verifică dosarele mai vechi de un an de la data primei sesizări, cauzele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga şi comunicările procedurale pentru anul 2016, în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în privinţa respectării prevederilor art. 145 CPP (informarea persoanei supravegheata).

În ceea ce priveşte "monitorizarea cauzelor şi implicarea procurorilor cu funcţii de conducere şi cu funcţii de execuţie în soluţionarea cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări", vor fi dispuse următoarele măsuri: emiterea planului de anchetă, în special în cauzele complexe, în conformitate cu prevederile art. 82 lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; în cazurile în care se dispune delegarea ofiţerilor de poliţie pentru efectuarea actelor de urmărire penală, acestea vor fi indicate în ordonanţă în mod concret, urmând a se stabili şi termen pentru efectuarea acestora; exercitarea corespunzătoare de către procuror a controlului privind respectarea termenelor stabilite în dosarele în care s-a dispus delegarea; verificarea eficientă, prin controlul operativ curent, exercitat de către procurorul şef secţie şi adjunctul acestuia, a modului în care procurorii cu funcţii de execuţie duc la îndeplinire cele propuse mai sus, precum şi criteriile acestora de prioritizare a activităţilor desfăşurate; verificarea măsurilor luate de procurori în vederea soluţionării cu prioritate a cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări.

În ceea ce priveşte cauzele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga, Inspecţia Judiciară spune că la controlul precedent, din cauza refuzului constant de a fi prezentate, spre verificare, dosarele repartizate spre soluţionare procurorului DNA Mihaela Moraru Iorga, revocat din funcţie, nu s-a putut efectua controlul ritmicităţii administrării probelor în aceste cauze. În ceea ce priveşte dosarele repartizate spre soluţionare procurorului Doru Florin Ţuluş, şi acesta revocat din funcţie, deoarece procurorii cărora le-au fost repartizate dosarele nu au avut timpul necesar de a le studia, verificarea cauzelor s-a făcut doar pe fişe transmise inspectorilor judiciari, ceea ce nu constituie o verificare reală în cadrul unui control managerial, spune IJ.

Echipa de control va verifica şi comunicările procedurale pentru anul 2016, în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în privinţa respectării prevederilor art. 145 CPP (informarea persoanei supravegheata). La controlul precedent, din cauza neprezentării situaţiei referitoare la comunicarea prevăzută de art. 145 CPP, pentru anul 2016, nu a putut fi verificată comunicarea către toţi subiecţii măsurilor de supraveghere tehnică, a acestei măsuri. Totodată, inspectorilor judiciari le-a fost prezentată doar situaţia soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă, nu şi a celor dispuse prin rechizitoriu.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.