◀ EDITORIAL

Tărâţă încinsă fără rost

Florentin Dincă | 2016-11-02 19:45

Numirea lui Ilie Năstase ca şi căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României a surprins pe toată lumea. Inclusiv pe subsemnatul. Numai că nu mă (ne) aşteptam ca venirea legendei lângă fete să nască un scandal care nu-şi are rostul. Şi asta într-un moment în care, după mulţi ani, avem o echipă tricoloră care ne face să visăm chiar la trofeul suprem.

Am fost în Grupa Mondială, am părăsit-o de curând, însă la începutul anului viitor avem şansa să revenim în ea, dacă vom trece de Belgia. Un scandal pe care nimeni nu-l anticipa. Şi între cine? Între Ilie Năstase şi Sorana Cîrstea. Dar de unde a apărut sămânţa de scandal care a degenerat ulterior. Deşi trebuia să o ţină pentru ea şi nu să o facă public, Sorana se aventurează cu o declaraţie care-l scoate din sărite pe Nasty, cunoscut ca un tip foarte coleric. "Puţin ciudată numirea domnului Năstase, suspectă. Un pic ciudat din toate punctele de vedere, ţinând cont că echipa a mers incredibil cu Alina Tecşor. N-am înţeles schimbarea, dar toată lumea ştie că avem respect pentru domnul Năstase”. Fostul lider mondial a reacţionat dur la adresa jucătoarei revenite în prima sută WTA după ce stat în “comă” o perioadă lungă de timp: „În ce calitate a vorbit acea fetiţă sau duduie despre mine? Eu nici nu ştiu cine este. Pe ce loc mondial e ea? Nici nu face parte din echipă. Vreau să îi amintiţi duduii Cîrstea că eu, Ilie Năstase, am fost numărul unu mondial. Şi vreau să îi mai amintiţi că la mine s-a terminat cu nepotismele sau prieteniile pe la lot. Vor juca doar cele mai în formă jucătoare şi o să mă uit cu atenţie şi pe clasament să văd pe ce locuri sunt jucătoarele noastre" (fanatik.ro). Să sperăm că totul se va opri aici, iar tărăboiul nu va escalada, cum e specific la români. Că Sorana are inteligenţa să nu răspundă acestei replici, iar Ilie Năstase să fie mai ponderat în declaraţii la adresa unei jucătoare care pare în revenire de formă şi de care România ar mai putea avea nevoie, dacă aceasta îşi va aduce aminte că în urmă cu nici trei ani bătea la porţile TOP 20. 




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.