◀ EDITORIAL

Schimbarea cere timp

Eduard Ivaşcu | 2016-10-31 16:53

A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente. Toate importante și, aparent, fără nici o legătură între ele. S-a împlinit un an de la tragedia din clubul Colectiv, cetățenii Republicii Moldova au votat, în premieră, pentru alegerea președintelui, iar partidele de la noi și-au finalizat și depus listele de candidați pentru parlamentare.

Dacă ar fi să căutăm un fir roșu, comun celor trei evenimente, acesta ar fi probabil legat de mentalitate. Mai precis, de inerția uriașă pe care o au mentalitățile împământenite timp de decenii. Și pe malul Dâmboviței, și peste Prut.

S-a schimbat ceva după Colectiv, se întreabă cei care au supraviețuit și părinții celor decedați? S-a schimbat un Guvern, atunci, dar schimbările majore și rapide pe care cei ieșiți în stradă atunci le cereau nu au avut loc. Nici în politică, nici în spitale și nici în administrație. 

Corupția și incompetența pot în continuare să ne omoare în orice moment. Iar ele vin de mână cu birocrația agresivă și iresponsabilă de care ne lovim în continuare, în fiecare zi, orice am face.

E drept, sloganul “Corupția ucide!” a rămas întipărit în memoria colectivă, iar oamenii ies mai ușor în stradă să își spună părerea atunci când lucrurile nu sunt cum ar trebui. Rețelele sociale, locul unde aceste mișcări se coagulează, sunt mult mai greu de controlat și manipulat, iar asta pune o presiune pe politicieni. Unii dintre ei au înțeles mesajul și, parțial, listele pentru parlamentare arată acest lucru. 

PSD, și mai ales ALDE, continuă însă să propună alegătorilor personaje cu probleme penale grave dar, din punctul lor de vedere cel puțin, lucrurile sunt oarecum de înțeles. Liderii celor două partide sunt ei înșiși trimiși în judecată, iar unul dintre ei este chiar condamnat penal și evident că nu le pot refuza altora ceea ce nu își refuză lor. Adică un loc pe listă, eligibil dacă se poate!

Iar pentru a păstra aparențele, se dă cu un strat gros de populism! Context în care nici subiectul Unirii cu Republica Moldova nu a fost lăsat deoparte, incidentele de la recentul marș unionist din Capitală fiind folosite de respectivele partide drept pretext pentru un atac furibund la adresa  Guvernului și lansarea de idei care mai de care mai năstrușnice, de genul celor pe care nu le-au adus niciodată în discuție atunci când s-au aflat la putere. Astfel, PSD s-a declarat deschis propunerii privind o declarație a Parlamentului României pe tema Unirii cu Republica Moldova, ignorând faptul că asemenea idei pot fi contraproductive atunci când le lansezi cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale de peste Prut.

Pentru că, așa cum spuneam, mentalitățile mor greu. Iar rezultatele de la Chișinău arată că ambele tabere politice, cea pro-rusă și cea pro-europeană, se află într-o confruntare pe viață și pe moarte. Socialistul Dodon are 10% avans în fața candidatului pro-european Maia Sandu și a ratat la mustață șansa de a câștiga chiar din primul tur. Spaima față de unirea cu România, alimentată de propagandiștii pro-ruși, este deci în continuare la cote ridicate, pe harta rezulatelor nordul și sudul republicii fiind colorate în roșu. Doar Chișinăul și zona centrală a țării sunt clar pentru opțiunea europeană. 

Schimbarea cere timp, iar Republica Moldova tocmai a primit în dar încă două săptămâni! Unora le poate părea puțin, altora, mai mult decât suficient...




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.