◀ EDITORIAL

Regele şi greşelile trecutului

Florentin Dincă | 2016-12-13 19:13

Viitorul a scos bine capul în fotbalul românesc în ultimii doi ani. De atunci, trupa patronată şi antrenată de Gică Hagi a devenit sperietoarea Ligii I. Mai puţin a Stelei, echipa finului Becali, dar asta e o altă discuţie.

În sezonul trecut, Viitorul a mers brici în sezonul regulat, ca şi acum, dar în pauza de iarnă Regele a luat nişte decizii de neînţeles şi a renunţat la jucătorii cu experienţă, cu care făcuse o treabă excelentă, gen Achim sau Aganovic, şi a luat alţii, mult mai scumpi, ca De Lucas sau Pecanha, care au stricat tot ce se construise bun până atunci. În acest sezon, Hagi a mizat aproape exclusiv pe tineri, plăcerea sa vinovată,. şi n-a mai repetat greşelile de anul trecut, renunţând, cu orice risc, la veterani, ultimul dat afară fiind Brandan, iar echipa a evoluat de la meci la meci mai bine şi a ajuns pe merit pe primul loc al clasamentului. Gică s-a decis să nici nu mai pună presiunea câştigării titlului pe umerii jucătorilor, ca anul trecut, şi bine face, pentru că tinerii săi ar putea să clacheze din nou. “Sunt bucuros că am ajuns pe primul loc în Liga 1. Ar fi o minune să câştigăm campionatul. Anul trecut am fost încrezători, dar ne-a lipsit maturitatea. Le-am spus băieţilor că putem fi sus doar dacă jucăm colectiv. Ne-am respectat principiile şi am demonstrat pe teren ce putem. Felicitări tuturor!”, a fost mesajul de pe Facebook a lui Gică Hagi. Puştii săi s-au făcut mari peste noapte şi se uită deja de sus la Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Craiova şi Astra. Adolescenţii Râmniceanu, Benzar, Boli, Ţîru, Ganea, Carp, Nedelcu, R. Marin, Hodorogea, Chiţu, Nimely, Coman formează nucleul de bază al echipei, dar din urmă vin mulţi alţii, ce abia au ajuns la vârsta majoratului, şi care le fac concurenţă, ca Tordai, Casap, Cioablă, Cicâldău, Ciobanu, Stoica, Margină sau Măţan. E lotul în care Hagi are mare încredere că va da lovitura în acest sezon. Meritul principal este al său, al celui supranumit Regelui, omul hulit de mulţi pentru că nu prea le are cu “vorbitul liber”, dar care ştie să vorbească jucătorilor de pe banca tehnică. De multe ori îi înjură ca la uşa cortului când nu-şi fac bine treaba în teren, dar până la urmă rezultatele se văd, şi se văd chiar bine. Incredibil, dar cu aceşti jucători tineri şi foarte tineri Hagi domină Liga 1. Deocamdată, pentru că se poate mai mult., Important e ca toţi de la Viitorul, şi în principal Gică Hagi, să rămână modeşti, să nu îi ameţeala “aerului rarefiat” din înalţimile clasamentului, să fie ponderaţi în declaraţii şi să muncească la fel de mult. Pentru că, în condiţiile actuale din Liga 1, cu echipe aflate în colaps, financiar şi valoric (loturi), Viitorul are marea şansă să profite şi să pună mâna pe titlu.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.