◀ EDITORIAL

PSD, înapoi la modelul Năstase

Eduard Ivaşcu | 2016-11-07 16:25

Liviu Dragnea e confuz. Compromisul pe care l-a făcut acceptând penali pe lista PSD, cu el în frunte evident, îl face să atace orbește, pe orice temă, încercând să distragă atenția de la faptul că “până și unui paznic i se cere cazierul judiciar la angajare”, vorba lui Klaus Iohannis. Lista penalilor din PSD, care și-au găsit loc pe liste, este lungă, dar Dragnea, ca un adevărat șef de trib, este cel mai cel, fiind singurul condamnat definitiv, în timp ce restul, tot nume sonore, nu se pot “lăuda” decât cu trimiteri în judecată sau urmăriri penale.

Nu de mult, încercând stângaci să ne convingă că negrul e de fapt alb, liderul PSD invoca "rugăminți" ale mai multor români din afara țării, care i-ar fi transmis că "nu există nicăieri în Europa interdicția ca un om care a avut un necaz în viață, a furat un ou, o pâine, de foame, și a făcut pușcărie 6 luni" să nu se mai poată angaja. Nu știm cu ce români a vorbit liderul PSD, dar el, împreună cu Ponta, Lia Olguța Vasilescu sau Ecaterina Andronescu, ca să dăm doar câteva exemple, sigur nu suferă de foame, și ne vine greu să credem că sunt cercetați, judecați și unii chiar condamanți, pentru că ar fi șterpelit vreun ou din curtea unui alegător neatent.

Știe și Dragnea asta, dar crede că e de datoria lui să încerce. Deh, e greu să fii primul dintre penali într-un partid în care este mare concurență pe zona asta.

Dar să revenim la confuzia care îl bântuie pe liderul PSD.  Acesta a dezvoltat mai nou o atitudine pasiv-agresivă în chestiunea furtului, trecând de la nevinovatul ou direct la jaful de masă.

"În 26 de ani, s-a furat peste tot. Nu am reușit să facem o autostradă de la un capăt al țării la altul, din mai multe motive. În primul rând, s-au furat mulți bani", a declarat Dragnea, duminică, la Realitatea TV. Cum guvernele formate sau susținute de PSD au reprezentat majoritatea în acest sfert de secol, am putea crede că suntem în fața unui autodenunț, lucru rar și lăudabil, mai ales că ar mai economisi  din prețiosul timp al procurorilor DNA.

Dar nu, Liviu Dragnea nu se referă la ai lui, ci la ceilalți! Și, ca să avem tabloul complet al confuziei în care se zbate mai-marele PSD, ne este oferit drept exemplu Adrian Năstase, el Însuși condamnat penal definitiv în dosarul “Trofeul Calității”. Adică, cum ar fi, modelul în viață al lui Dragnea. "A fost o încercare bună în perioada 2000-2004, în guvernarea Năstase, care a fost  primul guvern cu niște obiective pe termen mediu. Dacă ar fi rămas la guvernare ar fi fost puse în practică", spune acum Liviu Dragnea, nostalgic după vremurile de glorie care ne-au fericit cu “băieții deștepți” din energie, contractul de tristă amintire cu Bechtel și privatizarea, după metoda “pe butuci”, a unor coloși industriali precum Rafo Onești sau uzina Republica. Lucruri de pe urma cărora economia românească încă nu și-a revenit nici după mai mult de un deceniu.

Cât desprea corupția guvernării Năstase, vorbele sunt prea sărace. E bine însă că Liviu Dragnea a păstrat o amintire luminoasă acelor vremuri, măcar așa știm spre ce tinde, politic vorbind. Ce îl inspiră și cam ce planuri își face dacă va ajunge la guvernare. Doar așa oamenii pot vota în cunoștință de cauză, nu manipulați de bla-blaul de campanie, și îi pot îndeplini dorința lui Dragnea - dacă le-a plăcut în epoca Năstase -, sau nu.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
07 Noi 2016

Nu. dragnea. VA FI DE VINA DACA SE VA REGASI. IN. NOUL. PARLAMENT CI. VOTANTII CARE IL VOR REINVESTI IN PARLAMENT. IN. ANUL. 1879. MIHAI. EMINESCU. SCRIA. IN. ZIARUL. TIMPUL. '' CEI. CARE. ALEG. CORUPTI. NU. SUNT. VICTIME. CI. SUNT. COMPLICI. ''. VETI. VEDEA CU. AMARACIUNE. ATUNCI. DE CE. NU. SUNT. LIBRARII. IN. TELEORMAN. FOARTE. MULTI. NECITITORI DE CARTE VOR. FI. COMPLICI. CU. ACEST. CONDAMNAT. PENAL.
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.