◀ EDITORIAL

Firea e băsistă

Robert Veress | 2016-11-28 17:06

În cei patru ani și jumătate de conducere a lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, au fost demolate buticurile și s-a modernizat linia tramvaiului 41 – vorbesc de realizări în folos public, nu de cele private, de genul luării cu japca a casei din Mihăileanu. Pentru unii, asta e foarte puțin, pentru alții, mai mult decât nimicul pe care l-ar fi realizat, probabil, alți edili, în locul lui Băsescu. Adevărul e pe undeva la mijloc, ținând cont că, în primii patru ani de mandat, Băsescu a avut un consiliu general ostil, dominat de PDSR (devenit, în 2001, PSD), iar la sectoare au făcut legea Vanghelie & gașca.

Chiar dacă nu a performat efectiv, Băsescu a știut să se folosească de funcția de la Primărie ca de o trambulină spre cea supremă în stat. Cum a făcut asta cred că ar trebui predat în manualele de istorie și de politologie. În esență, prin scandal, prin atitudine de Gică contra. Băsescu s-a băgat în seamă ori de câte ori se discuta o temă sensibilă; acolo unde restul politicienilor s-ar fi ferit ca de foc să adopte o atitudine tranșantă sau încercau să meargă în direcția curentului, Băsescu se arunca în mijlocul torentului, strigând despre ridicarea unui stăvilar care să zăgăzuiască apele. Știa că, astfel, pe cât de revoltător va fi în ochii multora, pe atât de interesant va fi pentru alții, deopotrivă de mulți. Nucleul dur al acestora din urmă, cei care îl urmează și acum pe ex-președinte, este reprezentat de cei care adoră scandalul, se hrănesc din sfidarea celorlalți.

Dușman înverșunat al lui Traian Băsescu, Gabriela Firea a învățat de la acesta cheia succesului. În prezent, este chiar cea mai înfocată băsistă – evident nu în sensul de fan al marinarului, dar de prozelit al tacticilor acestuia. Acolo unde există un scandal major, că ține sau nu de atribuțiile sale, primărița e prezentă cu o opinie. Nu a făcut mai nimic concret în jumătatea de an de când e „în pâine”, în schimb este foarte vocală, exersându-și la maxim abilitățile de comunicator. Beneficiază și de consilierea pricepută a mai vechiului său colaborator, Radu Preda – fost partener al lui Radu Mazăre, fost redactor șef la Săptămâna Financiară, în vremea când Firea era directoare a publicației și co-finanțator.

Ultima ieșire la rampă pe un subiect care nu o viza direct pe Firea este legată de anunțul Președinției referitor la aplicarea filtrului de integritate în cazul invitațiilor de participare la ceremoniile prilejuite de serbarea Zilei Naționale (parada și recepția de la Palatul Cotroceni). Ținându-i isonul șefului său de partid, Liviu Dragnea, exclus de pe lista invitaților, din pricina condamnării penale, primărița a cugetat: „Nu cred că de Ziua Națională este momentul să ne împărțim între buni și răi, (...) oameni integri sau neintegri, oameni înalți și scunzi, slabi sau grași, blonzi și bruneți. Cred că de Ziua Națională trebuie să ne bucurăm cu toții!”. Vedeți cât de perversă este această afirmație, această negare a evidenței, a bunului simț: caracteristicile biologice sunt alăturate atitudinilor față de societate, față de națiune. Or, un individ corupt este asocial, acționează împotriva comunității, nu este un bun român, nu are ce căuta la loc de cinste, atunci când națiunea serbează 1 Decembrie 1918. Dacă simte vreo remușcare pentru răul făcut națiunii și e mânat de un imbold patriotic, nu are decât să intoneze imnul într-un mediu privat, așa cum o fac milioane de români – nimeni nu a interzis acest drept nici condamnaților, chiar și celor despuiați de anumite privilegii constituționale, în urma faptelor comise.

Acest gen de luări de poziție îmi confirmă că Gabriela Firea lucrează intensiv la trambulina spre Cotroceni. Nu mă voi mira absolut deloc dacă, în eventualitatea foarte probabilă a câștigării alegerilor, PSD o va nominaliza pe Firea în funcția de premier. Pe de o parte, îndeplinește condițiile de integritate cerute de Iohannis. Pe de altă parte, ar fi o puternică lovitură de moral pentru fostul edil al Sibiului, care a ajuns președinte și pentru că Firea a adunat un semnificativ capital de ură la adresa PSD și a lui Ponta, în momentul în care a lovit „sub centură”, acuzându-l pe Iohannis de trafic cu copii și cu organe și susținând cu nu ar fi demn de funcția supremă, întrucât nu are el însuși copii. După un asemenea atac absolut dezgustător (cu atât mai reprobabil, cu cât a fost și evident nefondat), este de la sine înțeles că „ținta” păstrează resentimente. Liviu Dragnea ar privi cu mustața întinsă până la urechi nodul din gâtul lui Iohannis, la ceremonia de investire a primului ministru Gabriela Firea. Pentru așa ceva merită să-ți calci cuvântul dat bucureștenilor, cum că doamna Firea își va duce la capăt mandatul de primar…




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DIANA RADU
28 Noi 2016

Doamne nu ne lasa.Daca ajunge Firea la Cotroceni fiul meu EMIGREAZA. DU-TE CUCOANA INAPOI LA ANTENA 3 SI LASA PRIMARIA. VOTUL DAT TIE A FOST NEGATIV PTR PNL SI ATAT. ORICINE ERA CANDIDAT AR FI IESIT PRIMAR ,ASA CA LASA-NE DRACULUI CU TUGUIALA TA CU TOT.
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.