◀ EDITORIAL

Criza demografică a vulturului închis în colivie

Ion TELEANU | 2018-09-13 14:41
Criza demografică a vulturului închis în colivie

Directorul Executiv al ONU pentru indicele global al sustenabilitătii, prof.dr Călin Georgescu, avertiza în urmă cu câțiva ani că „România este un vultur închis într-o colivie” iar “românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească și să prospere în țara lor”.

În acest an, un grup de cercetători români a prezentat la Bruxelles un studiu denumit „Romanian migration fields on the move”, prin care au arătat că yinerii români care manifestă o intenție certă de a pleca în Europa în următorul an sunt în proporție de 23%, iar aproape jumătate din tineri (47%) au de gând să plece în următorii cinci ani. Practic, din acest studiu privind migrație reiese faptul că principalul segment de vârstă caracteristic celor care migrează a urcat de la 21-24 de ani la 25-29 de ani. De curând, Banca Națională a României a tras un semnal de alarmă destul de ferm privind vulnerabilitatea țării noastre în contextul scăderii demografice accentuate. Studiul BNR indică faptul că 20% dintre românii cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani se află într-un alt stat din Uniunea Europeană, iar aceste categorii de vârstă au un impact direct asupra pieței muncii din tară, caracterizată de o acută lipsă de personal. Potrivit BNR, media europeană se află la 3,8% din populație emigrată, în ierarhia țărilor cele mai afectate de emigrație, după România, aflându-se și Lituania, Croația, Portugalia, Letonia și Bulgaria cu ponderi cuprinse între 10 și 15 %. Însă, ceea ce este alarmant e faptul că gravitatea declinului demografie este accentuată de faptul că actualii și foștii guvernanți nu au acordat nicio atenție crizei demografice din țara noastră. Toți politicienii care s-au perindat după 1990 la butoanele României ar fi trebuit să țină cont de sfatul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea: “România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruti și a celor ce va să vie”. Dar, din păcate, așa cum spunea Mircea Eliade, ” luntrea statului nostru este condusă de niște piloți orbi”. Trist, dar adevărat!




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


FLOREA BUNEA
14 Sep 2018

nu intereseaza pe nimeni.este posibil sa disparem ca natie.
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.