◀ ECONOMIE

Dan Baciu, numit în fruntea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Z.P. | 2018-02-12 12:29
Dan Baciu, numit în fruntea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Un fost director financiar al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, Dan Baciu, a fost numit luni în funcţia de director general.

Fostul director general, Bogdan Mîndrescu, a demisionat joi, după publicarea raportului Corpului de control al premierului care a anunţat o serie de nereguli în ultimi ani.

Corpul de control al premierului a descoperit o serie de nereguli la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, printre care lipsa investiţiilor, falsuri în înscrisuri şi remunerări ilegale.

Controlul a avut loc la sediul CNAB din Otopeni, iar perioada verificată a fost 1 ianuarie 2013 – 15 octombrie 2017, potrivit documentelor publicate. Raportul a fost finalizat în 20 octombrie 2017.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.