◀ DEZVăLUIRI

Vâlcov, ANCHETAT de Autoritatea pentru protecția datelor personale după ce a publicat fișa medicală a unui protestatar

Z.P. | 2018-09-14 12:01
Vâlcov, ANCHETAT de Autoritatea pentru protecția datelor personale după ce a publicat fișa medicală a unui protestatar

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a precizat, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că s-a autosesizat și a demarat o anchetă în cazul publicării de către Darius Vâlcov a fișei medicale a unui protestatar. Potrivit instituției, Vâlcov ar putea primi un avertisment sau o amendă pentru încălcarea legii privind protecția datelor.

”În urma informațiilor apărute anterior în spațiul public, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a demarat o deja o investigație din oficiu. Totodată, potrivit art. 142 alin.1 din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, sancţiunile contravenţionale principale pe care le aplică Autoritatea naţională de supraveghere sunt avertismentul şi amenda, care se poate aplica în condiţiile art. 83 din Regulamentul general privind protecţia datelor”, a precizat Autoritatea pentru protecția datelor personale.

Darius Vâlcov a publicat pe 2 septembrie o fișă medicală potrivit căreia protestatarul Sandu Matei ar fi avut o problemă medicală ce necesita tratament psihiatric. Ulterior, nota lui Vâlcov a dispărut, dar consilierul premierului Dăncilă a revenit și a scris că ”postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ștearsă”.

Două zile mai târziu, Sandu Matei a depus plângere penală împotriva lui Vâlcov la Parchetul general, acuzându-l, printre altele, de complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii. El îi cere lui consilierului premierului daune de un milion de euro.

Și Uniunea Salvați România a depus două plângeri împotriva lui Darius Vâlcov în urma publicării de către acesta a fișei medicale a unuia dintre protestatarii antiguvernamentali. Plângerile au fost depuse la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De asemenea, USR cere demisia lui Vâlcov din funcția de consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, dar și a Liei Olguța Vasilescu, pe motiv că documentul cu datele medicale ale protestatarului a plecat de la Ministerul Muncii.

Joi, Avocatul Poporului a criticat gestul lui Vâlcov, dând o serie de exemple din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și din cea a Curții Constituționale a României (CCR) prin care arată că dezvăluirea datelor medicale poate afecta dramatic viața privată și situația socială și profesională a persoanei




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CIUMA ROSIE.
14 Sep 2018

La puscarie cu borfasul asta si cu licheaua de draknea. Sa crape toata mafia psd si analfabetii care au votat-o. Moarte ciumei rosii , tradatori de neam si tara.
TRADATORI DE TARA
15 Sep 2018

DUPA CE-L VEZI CA SE ZBATE , DIND DIN ARIPI DE CIOROI SAU DIN COATE , TE TREZESTI APOI CA MOARE , ABSOLUT DIN INTIMPLARE .......... UN TIGAN
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.