◀ CAMPANII

CAMPANIILE PUTEREA. ENCICLOPEDIA GROFILOR: Volumul XXXIX: județul Brașov (Partea I)

Cristian Florin Franţ | 2015-10-12 21:01
CAMPANIILE PUTEREA. ENCICLOPEDIA GROFILOR: Volumul XXXIX: județul Brașov (Partea I)

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru. Viceprimar în mandatul 2000 - 2004, George Scripcaru a devenit primar „plin” în 2004, iar de atunci se află la conducerea Municipalității Brașov.

Scripcaru declară o casă în Braşov, dar nu declară şi terenul pe care este construită. Soţia este angajată la Regia de Transport local a Braşovului, din subordinea primăriei; mai lucrează şi la SC Fiziopraxis Braşov. Împreună, edilul și soția au un venit de peste 70.000 de lei anual. Scripcaru este copreşedinte al PNL Braşov. Pe 29 iunie a.c., Scripcaru a fost reţinut de procurorii DNA. Procurorii DNA Braşov au efectuat percheziții în 20 de locații situate în județul Brașov, într-un dosar ce vizează fapte comise în perioada 2010-2015. Între locațiile percheziționate s-a numărat și sediul Primăriei Brașov, chiar biroul edilului George Scripcaru, cel al șefului Serviciului Investiții și al directorului executiv adjunct al Direcției Tehnice, precum și domiciliul primarului și sediile mai multor firme, printre care și cel al Radio-Televiziunii Transilvania (postul local tv controlat de edil). George Scripcaru a fost adus la sediul DNA - Serviciul Teritorial Brașov, la finalul perchezițiilor de la primărie și a fost reținut după mai multe ore de audieri, fiind acuzat de abuz în serviciu, faptă pentru care a fost prezentat Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Primarul Brașovului este implicat în dosar pentru că ar fi făcut demersuri de favorizare a firmei Bepco pe piața energiei prin devalizarea SC CET SA Brașov, societate deținută de UAT Brașov. DNA a făcut cercetări în acest caz cu privire la abuz în serviciu în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii de către SC CET SA Brașov sau SC Tetkron SRL, societăți deținute de UAT Municipiul Brașov cu SC Bepco SRL Ghimbav, controlată de Simina Costan, Călin Filimon Costan și Mihai David (fost director Hidroelectrica SA). Potrivit anchetatorilor, prin acestea s-ar fi urmărit devalizarea celor două societăți și scoaterea lor de pe piața energiei în favoarea Bepco, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în bugetul local.

O valiză cu , 41.000 de lei şi 3.000 de euro a fost găsită, cu ocazia percheziţiilor, la demisolul primarului Scripcaru. Edilul a fost acuzat şi de luare de mită, după ce ar fi facilitat unor firme încheierea de contracte cu municipalitatea, o parte din banii obţinuţi în mod injust fiind utilizaţi, din dispoziţia sa, în campania pentru alegerile locale din 2012. Informaţia apare în referatul înaintat de DNA Tribunalului Braşov cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui George Scripcaru şi a oamenilor de afaceri Mihai David şi Simina Costan. În document, Scripcaru este acuzat că le-a ascuns procurorilor existența valizei cu bani: „(...) în prealabil acesta a comunicat organelor de urmărire că deţine în locuinţă doar suma de 2.700 lei necesară pentru cheltuieli curente”. „De la locuinţa numitei Antonie Cristina a fost ridicată suma de 90.000 lei şi 2.400 euro, iar din locuinţa numiţilor David Mihai şi Costan Simina s-a ridicat suma de peste 300.000 lei”, se mai precizează în document.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2010-2012, George Scripcaru, în calitate de primar al Braşovului, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, a acţionat şi a determinat funcţionari de la Primăria Braşov sau Consiliul Local Braşov şi angajaţi de la SC Cet SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte/convenţii cu o societate comercială, urmărind obţinerea de foloase necuvenite (bani şi bunuri din patrimoniul societăţilor deţinute de municipiul Braşov) pentru această firmă şi persoanele care o administrau. De asemenea, ca urmare a înţelegerii prealabile cu administratorul unei alte societăţi comerciale, edilul a atribuit firmei controlate de acesta un contract de lucrări (deşi societatea nu avea experienţă în domeniu), iar ulterior a dispus decontarea unor lucrări neefectuate, arată procurorii DNA.

 „O parte din banii obţinuţi în mod injust au fost utilizaţi, din dispoziţia sa, pentru achiziţionarea de materiale electorale în campania pentru alegerile locale din anul 2012. Pentru acoperirea acestor fapte, George Scripcaru a dat dispoziţii să se post-constituie înscrisuri şi ulterior a solicitat Consiliului de Administraţie al SC Tetkron SRL să găsească vinovaţi pentru decontările nelegale, indicând chiar trei angajaţi, deşi cunoştea situaţia reală a acestor operaţiuni financiare. Ulterior, funcţionarii respectivi s-au conformat, în sensul că au constituit comisia de disciplină pentru cercetarea acelor persoane”, mai precizează DNA. Procurorii spun că David Mihai a avut acces la informații privitoare la subvențiile și bonusurile pe care le poate primi în urma producerii de energie electrică în cogenerare (termic și electric prin același proces tehnologic), astfel că în urma unei înțelegeri prealabile cu primarul Scripcaru George şi având sprijinul acestuia, a hotărât înființarea unei societăți private (SC BEPCO SRL) care să preia activele CET și licențele acesteia în vederea producerii de energie electrică, fără însă a prelua și serviciul de distribuție a energiei termice, care se desfășura pe o rețea supradimensionată, unde se înregistrau pierderi. „România Curată“ a dat publicităţii şi un extras din declarația suspectei Simona Frățilă: „Legat de acest contract (n.n. - furnizare energie de către BEPCO SRL) arăt că el s-a încheiat în urma înţelegerii dintre primarul Scripcaru George şi David Mihai, consilier local şi totodată director în cadrul Electrica Bucureşti. Eu personal am asistat la o discuţie la primărie în care David i-a spus primarului «să-i dăm drumul, eu am caşcavalul tu trebuie doar să îi dai drumul»”. Din convorbirile telefonice purtate de David Mihai în cursul anilor 2009 - 2010,  interceptate în baza unor mandate de siguranță națională emise de ÎCCJ, a rezultat faptul că acesta împreună cu primarul Scripcaru George  au făcut demersuri pentru obținerea de informații privitoare la impedimentele care ar putea apărea pentru obținerea de bonusuri, dacă distribuția energiei termice la nivelul Brașovului ar fi separată de producerea acesteia, aceasta în condițiile în care David Mihai și Costan Simina nu doreau să suporte pierderile rezultate din distribuția energiei termice. Printre cei cu care a discutat Mihai David este și fostul ministru al Apelor, Petru Lificiu. Tot România Curată publică şi declaraţia lui Călin Pop: „Primarul mi-a spus că a înţeles, atunci când i-am spus de pretensionare şi de diferenţa de bani şi că voi fi anunţat ce trebuie să fac cu această diferenţă. Înainte de campania electorală din mai 2012, primarul mi-a spus că îmi va da Cristina Antonie (prietena primarului) o listă. Am mers la sediul RTT (Radio-Televiziunea Transilvania – n.r.) şi m-am întâlnit cu Cristina care mi-a dat o listă cu materiale promoţionale PDL – Colegiul Făgăraş, fiind identificate cu nr. câte tricouri, pixuri etc. Produsele au fost achiziţionate de la SC Style Advertising SRL Făgăraş, discutând cu domnul director Alexandru Sas, care este şi consilier UNPR Făgăraş şi de la SC SM GRAPH SRL Făgăraş. La această firmă am discutat cu Obadă Florin şi cu Marian. Din câte îmi aduc aminte, o parte din materiale au fost ridicate de Horaţiu Braga, secretar PDL Braşov, persoană pe care am şi anunţat-o când acestea au fost gata. Aşa am primit dispoziţii de la domnul primar şi aşa am procedat“. Curtea de Apel Braşov a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Braşovului, George Scripcaru, precum şi a celorlalţi doi reţinuţi în acest dosar, fostul director al Hidroelectrica Mihai David şi Mariana Simina Costan.

La ieşirea din sediul Curţii de Apel Braşov, primarul George Scripcaru a fost aşteptat cu o maşină de către fratele său. Edilul a declarat că nu vrea să comenteze nimic din dosar, dar că va sta la dispoziţia anchetatorilor ori de câte ori va fi nevoie. De altfel, el este obligat să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie Braşov.

Potrivit unor surse judiciare locale, citate de stiripesurse.ro, procurorii anticorupţie braşoveni fac cercetări în alte două cazuri suspecte de corupţie: patinoarul olimpic şi bazinul din Poiana Braşov. În pofida acestor probleme, George Scripcaru este încă popular la Brașov și ar putea obține un nou mandat. Însă, cum deja este cercetat penal şi instanţa a şi decis să fie pus sub control judiciar, nu mai poate candida din partea PNL potrivit statutului partidului. Așa încât, dacă ar candida, ar trebui să o facă din postura de independent sau de membru al altui partid. El a anunțat însă la începutul lunii august, că nu și-a depus candidatura și nu este interesat să plece la alt partid.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SMECHERI SI LA TRANSPORTURI?
13 Oct 2015

Cum au contribuit smecherii la devalizarea CFR Calatori? Cele mai rentabile trenuri ale companiei de stat au fost trecute cu japca la privati, obtinandu-se de catre acestia, subventii de sute de milioane de euro. Interceptările din dosarul procurorilor arată cum a fost planificată mita intre Regiotrans Brasov si directorul din Ministerul Transporturilor. CLAUDIU DUMITRESCU :Să trăiţi! Sănătate! Ce mai faceţi? COSTEL COMANA: Să trăiţi! La mulţi ani! CLAUDIU DUMITRESCU :La mulţi ani! Toate cele bune! COSTEL COMANA: V-am sunat să vă zic la mulţi ani, că de Crăciun n-am apucat, să vă zic un an nou fericit şi să vă întreb dacă dumneavoastră puteţi să veniţi prin data de 2 prin zonă, pe la noi adică!? CLAUDIU DUMITRESCU :Nu ştiu ce să zic deocamdată că na… n-am vorbit nici cu soţia, n-am vorbit nimic! COSTEL COMANA: Păi vorbiţi, că io o să fiu numa’ în 2 şi în 3 până la prânz în Braşov şi vroiam să văd înainte că na… după aia plec o săptămână la schi în nordu’ Italiei şi mă întorc pe 10. Şi aş vrea să ne vedem înainte! CLAUDIU DUMITRESCU :D a. Păi să vorbesc şi eu cu soţia, că fiind de sărbători, poate dăm o fugă aşa să vedem cum e… COSTEL COMANA: Păi aşa v-aş ruga, dacă se poate în data de 2, că nu e nici drumu’ aglomerat… CLAUDIU DUMITRESCU :P ăi da, de fapt,. sincer să fiu cam asta e principala grijă! Drumu’! Că… COSTEL COMANA: Păi în 2 , în 2 nu o să aveţi nici o problemă! CLAUDIU DUMITRESCU :În zona Sinaia pe acolo e deja groaznic în perioada asta! Îţi petreci week end-u’ sau nu ştiu ce sau mă rog, perioada respectivă… COSTEL COMANA: Nu, păi da’ eu v-aş sugera ca în 2 pe la ora 10, sau 9 să vă puneţi în mişcare şi atunci nu o să aveţi nici o problemă! CLAUDIU DUMITRESCU :Îhî! Bine! Ne auzim atunci! COSTEL COMANA: Oricum, discutaţi cu soţia şi ne mai auzim, da!? CLAUD
SMECHERI?
13 Oct 2015

Partenerii de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comană(decedat intre timp) au scos dividente pentru a plăti şpaga? IORGU GANEA: Da! COSTEL COMANA: Alo? Bună dimineaţa! COSTEL COMANA: Salut! COSTEL COMANA: Cum faci cu..ăă.. scoatem dividente? Că am vorbit şi io cu ăla şi o să vină în 2. IORGU GANEA: Aha! COSTEL COMANA: Scoatem…. IORGU GANEA: Da, păi ajung şi io în juma’ de oră sînt acolo. COSTEL COMANA: Bine, da’…. IORGU GANEA: Zi să facă hârtiile şi trimitem un băiat să ia. COSTEL COMANA: Păi nu, sau facem altfel…să scoţi tu din contu’ tău, dacă ai zece şi io zece şi…. IORGU GANEA: Okay! Şi aşa! COSTEL COMANA: No, atunci tu scoţi, şi io scot şi mă…. IORGU GANEA: Bine! Bine! Vin şi io! Tu unde, ai ajuns la birou? COSTEL COMANA: Io-s la birou, da. IORGU GANEA: Bine. COSTEL COMANA: Bine.
Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.