◀ CAMPANII

CAMPANIILE PUTEREA. ENCICLOPEDIA GROFILOR Volumul LII: județul Caraș-Severin (Partea a III-a). Primarul oraşului Bocşa, Eugen Cismăneanţu

Cristian Florin Franţ | 2015-10-29 20:34
CAMPANIILE PUTEREA. ENCICLOPEDIA GROFILOR Volumul LII: județul Caraș-Severin (Partea a III-a). Primarul oraşului Bocşa, Eugen Cismăneanţu

Potrivit declaraţiei sale de avere, Eugen Cismăneanţu are un teren intravilan în Moşniţa Nouă şi unul în Reşiţa, ambele cumpărate. Are două case de locuit, una în Reşiţa şi una în Chişoda (jud. Timiş), dar şi un apartament în Bocşa. Are un autoturism Renault Megane, bijuterii de 6.000 de euro şi active financiare de aproximativ 40.000 de lei. Împreună cu soţia are un venit anual de aproximativ 50.000 de lei. În declaraţia de interese trece că este membru fondator al Fundaţiei „Triumful Inimii”, dar nu trece nimic despre calitatea sa de membru al unui partid politic, deşi este copreşedintele PNL Bocşa.

Eugen Cismăneanţu a apărut în viaţa publică abia în anul 2012, când a candidat pentru primărie, până atunci el activând doar în mediul privat. S-a distins prin acţiunile sale sociale, ajutând copii şi oameni săraci din Bocşa, fiind şi cel care a înfiinţat Fundaţia Umanitară „Triumful Inimii” din Bocşa, fundaţie care are şi o grădiniţă socială cu after school şi care se implică în ajutorarea a sute de familii cu situaţii precare. De la preluarea mandatului de primar, fundaţia este condusă de soţia sa, Daniela Cismăneanţu.

La preluarea mandatului, după ce în presă au apărut imagini cu bătrânii care erau puşi să muncească la Azilul de Bătrâni din Bocşa, a demis-o pe directoarea de la azil, nimeni alta decât soţia fostului primar Mirel Pascu. Chiar dacă ANI l-a declarat incompatibil pe fostul primar că şi-a angajat soţia la Azilul din subordinea Primărei Bocşa, Curtea de Apel a anulat decizia de demitere a primarului Cismăneanţu şi a repus pe post directoarea care punea bătrânii la muncă.

Recent, Asocierea SC Grup Construct SRL - SC Ludwig Pfeiffer SRL a fost amendată cu 10.000 de lei pentru modul în care a executat lucrările pe străzile Lugojului și Măgura. „Am constatat nerespectarea de către executant a documentației aprobate prin autorizația de construire, modificând traseele rețelelor în sensul că a executat săpăturile pe suprafața spațiului carosabil, atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, pe o lățime de 1,2 m pe fiecare sens, deteriorând total drumul public”, a explicat Cismăneanțu pe pagina sa de Facebook.

Căpitanul Naţionalei Feminine de Fotbal, Laura Rus, este originară din Bocşa. După ce a jucat în trecut la puternica echipă spaniolă Huelva, la care a fost desemnată cea mai bună jucătoare dintre straniere, a intrat în vederile oficialilor formației Apollon Ladies Limassol. Apolon este echipa care i-a permis bocşencei de 25 de ani să se remarce din nou în Champions League, fiind una dintre cele mai prolifice marcatoare ale competiției. Sportiva a fost premiată de Primăria Bocșa pentru meritele ei.

Primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu


CAMPANIILE PUTEREA. ENCICLOPEDIA GROFILOR Volumul LII: județul Caraș-Severin (Partea a III-a). Primarul oraşului Bocşa, Eugen Cismăneanţu Pe site-ul primăriei nu sunt active rubricile pentru declaraţiile de avere şi cele de interese. Nici pe portalul ANI nu sunt depuse declaraţiile de avere pentru anul 2015, dar sunt cele de anul trecut.

Potrivit declaraţiei de avere de anul trecut, Mălăiescu are un teren extravilan, dar nu precizează localitatea, deşi legea îl obligă, două case în Oţelu Roşu şi un spaţiu comercial în Caransebeş. Conduce un Fiat Linea, iar soţia îi este casnică. Are o indemnizaţie de primar de aproape 35.000 de lei anual, la care se adaugă 6.000 de euro din chirii. Din declaraţia de interese aflăm că este vicepreşedinte al PSD Caraş-Severin.

Luca Mălăiescu s-a remarcat ca un bun om de afaceri, devenind apoi consilier judeţean. În prezent, este la primul mandat de primar. A avut foarte mult de tras cu problemele lăsate de fostul primar, Iancu Simion Simi, un apropiat al lui Traian Băsescu, arestat de DNA pentru luare de mită.

Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Mălăiescu, pentru că ar fi avut şi o firmă pe numele său, la preluarea mandatului de primar. „Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, spune ANI, care a mai precizat că Luca Mălăiescu nu a depus punct de vedere scris. Primarul a atacat raportul ANI în instanţă, dar Curtea de Apel Timişoara a menţinut raportul ANI, dosarul fiind acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Bilanțul administrației Mălăiescu se remarcă, în primul rând, prin lupta cu datoriile istorice moștenite din trecut, din Împărăția lui Iancu Simion Simi”, scrie www.expressdebanat.ro.

Realizarea nu este ușor de trecut cu vederea, întrucât, pe lângă achitarea milioanelor de lei, a fost posibilă și reabilitarea punctuală a unor investiții, care au adus orașul pe linia de plutire.

Luca Mălăiescu nu renunță la proiectul de modernizare a centrului civic. În acest sens, investiția se va efectua în trei etape, suma alocată fiind doar de la bugetul local.

„Nu vreau să mai candidez la alegerile locale pentru un nou mandat. Am motivele mele, strict personale, și nu este adevărat nimic din ceea ce se zvonește, precum că aș avea probleme cu ANI, dar asta nu mă împiedică să termin ceea ce am început în acest mandat. Toate au fost anevoioase pentru că am plecat cu un handicap de 70 de miliarde de lei vechi, datorii lăsate de vechea administrație. De aceea, pentru că nu am putea să avem niciodată 2 milioane de lei într-un timp atât de scurt, am decis să împărțim în trei tronsoane lucrarea de reabilitare și modernizare a centrului civic. Astfel, până la sfârșitul anului va fi realizată bucata din fața Casei de Cultură, în stânga, cum privești spre fațada instituției. Deja în aceste zile se organizează șantierul de lucru. Anul viitor, până în primăvară, poate o să ne putem mișca mai ușor cu al doilea tronson”, le-a precizat celor de la www.expressdebanat.ro Luca Mălăiescu.

Parcometrele au devenit o adevărată comoară pentru bugetul local. Dacă, iniţial, inspectorii primăriei raportau încasări la parcările cu taxă între 100 şi 300 de lei, cu parcometrele primarul Luca Mălăiescu spune că încasările variază lunar în 8.000 și 10.000 de lei.


Mai multe imagini:








Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.