◀ CAMPANII

Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V)

Ionel Sclavone | 2015-11-05 18:55
Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V)

În județul Vaslui, unul dintre cele mai sărace din țară, investițiile publice merg mână în mână nu doar cu politica, ci și cu penalul. Patronii celor mai importante firme de construcții din județ, cu lipici la buget, sunt implicați în dosare penale de corupție aflate în cercetare sau chiar trimise în judecată. În cea mai recentă anchetă a DNA, în care este implicat baronul PSD Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, sunt incluse nu mai puțin de cinci firme. Acest lucru nu-i împiedică pe cei care le administrează să continue să facă afaceri cu statul, în aceleași condiții, folosindu-se de relațiile cu politicienii.

Transmir: fost șofer CAP – rege al asfaltărilor în Vaslui


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) În urmă cu mai bine de un an, mass-media prezenta cazul unui cioban, din județul Vaslui, omorât cu mașina de un afacerist local și de ginerele acestuia, pentru că intrase cu oile pe terenul celor doi. Ulterior, instituțiile de anchetă, aceleași care i-au lăsat liberi pe cei șapte violatori din Văleni, aveau să concluzioneze că doar ginerele a fost vinovat.

Personajul respectiv se numește Emil Savin, este patronul celei mai importante firme de construcții din județ, Transmir SRL, și face parte din anturajul președintelui Consiliului Județean, Dumitru Buzatu. Fost șofer la CAP înainte de 1989, Savin a devenit unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Vaslui, care numește și demite directori, plasează oamenii în funcții-cheie și, mai ales, face profituri de milioane de euro din afacerile pe bani publici.


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) În ultimii ani, datorită poziției patronului, apropiat al baronului Buzatu, Transmir a câștigat zeci de licitații în Vaslui, pentru reabilitări de drumuri, canalizări, alimentări cu apă, dar și lucrări la Groapa Ecologică de la Roșiești, finanțată din fonduri europene. Așa se face că, la finalul anului trecut, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 30.970.097 lei și un profit net de aproape un milion de lei.

Anchetat de DNA, Savin a băgat Transmir în insolvență

De-a lungul anilor, Emil Savin și firma sa au fost implicați în numeroase scandaluri de corupție, cel mai recent petrecându-se chiar în acest an. La începutul lunii septembrie, procurorii DNA au făcut percheziții la mai multe adrese de firme, precum și la sediile unor instituții publice între care CJ Vaslui și trei primării, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. Printre firmele percheziționate s-a aflat și Transmir SRL, de unde anchetatorii au ridicat mai mulți saci cu documente privind o serie de contracte publice. Ancheta l-a vizat și pe directorul de cabinet al prefectului Vaslui, Eduard Popică, un playboy local, logodnicul fiicei lui Savin, din biroul căruia procurorii au ridicat foarte multe documente.

La câteva zile după ce a fost vizitat de procurorii DNA, Emil Savin și-a băgat firma în insolvență din cauza datoriilor foarte mari acumulate atât la stat, cât și la partenerii de afaceri. Înainte de a cere insolvența, Emil Savin a transferat utilajele și echipamentele pe o altă firmă.

Numele afaceristului de la Transmir a mai apărut şi în dosarul în care a fost condamnat la opt ani de închisoare, tot pentru fapte de corupție, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, Remus Mitrea. Acuzat de dare de mită, el a scăpat de pușcărie, judecătorii vasluieni apreciind că probele nu sunt destul de concludente pentru a-l închide. În acest caz, Emil Savin a fost interceptat în timp ce-l lăuda pe Remus Mitrea și-i reamintea că l-a pus în funcție deoarece este deștept.

Afacerile penale ale Conbetas SRL


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) Conbetas SRL și Star Construct SRL sunt două firme vasluiene administrate de Ciprian Safir, fiul fostei șefe a serviciului de contabilitate din Consiliul Județean Vaslui, Ecaterina Safir. Mama afaceristului, în prezent pensionară, a fost acuzată de ANI de conflict de interese, din cauză că ar fi semnat, din partea CJ, două contracte de lucrări, în valoare de 854 de mii lei, cu Combetas.

În județ, afaceristul este cunoscut drept om de casă al liderilor locali ai PSD, care îl ajută să obțină lucrări în schimbul unor parandărături consistente sau a unor lucrări de construcții executate pe la casele acestora. Datorită relațiilor cu politicul, Ciprian Safir și-a adjudecat, în ultimii ani, numeroase lucrări publice, în special de la Primăria municipiului Vaslui. În prezent, Ciprian Safir este vizat de ancheta DNA în care este cercetat și baronul PSD Dumitru Buzatu.

În 2014, Ciprian Safir a fost trimis în judecată într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, într-un proiect derulat de Primăria Mironeasa, județul Iași. A fost acuzat de instigare la fals intelectual și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în baza cărora au fost obținute fonduri europene pe nedrept. În dosar, alături de el, au mai fost trimise în judecată încă 18 persoane, între care Elena Curcudel, primarul comunei și mai mulți funcționari ai Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași.

Potrivit procurorilor, în 2011, Primăria Mironeasa a atribuit firmei Conbetas contractul pentru reabilitarea unui drum comunal, pentru suma de 4.336.773,04 lei, finanțat prin PNDR. Firma n-a reușit să finalizeze lucrarea în termenul stabilit, la 11 iunie 2012, fapt ce ar fi avut drept consecință rezilierea contractului de finanțare și returnarea banilor europeni. Drept urmare, Elena Curcudel și Ciprian Safir au făcut demersurile necesare pentru ca investiția să fie recepționată, deși în realitate n-a fost realizată. Astfel, firma lui Safir a încasat peste 1,8 milioane de lei în contul unor lucrări realizate doar pe hârtie.

De asemenea, în baza situațiilor de lucrări și a celorlalte documente falsificate, Primăria Mironeasa a încasat, în mod ilegal, ultima tranșă din suma ce-i revenea prin proiect, de 1.826.825,49 lei. DNA i-a acuzat pe reprezentanții APDRP că nu au luat nici o măsură pentru semnalarea fraudei, deși cunoșteau situația.

Construcții Consult, firma din cauza căreia primarul Bârladului și-a pierdut funcția


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) Constantin Constantinescu, cunoscut și drept Nea Titi, fost primar al municipiului Bârlad, a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru conflict de interese. El a fost acuzat că ar fi obligat agenții economici care au câștigat licitații în Bârlad să subcontracteze lucrări, să achiziționeze materiale de construcții și să închirieze utilaje de la Construcţii Consult SRL Bârlad, fosta sa firmă, pe care a cedat-o, mai întâi, iubitei sale, Cristina Anghel și, ulterior, unei contabile, Cristina Neagu.

Acuzațiile privesc o licitație din 2012, în urma căreia asocierea Urban Proiect SA şi Transmir SRL a fost desemnată să realizeze proiectul „Lucrări de execuţie a străzilor din cartierele Deal II, Ţuguiata II, Bariera Puieşti, Complex Şcolar, Trestiana şi extindere Cartier Complex Şcolar“, investiție în valoare de 31,9 milioane lei din fonduri europene. Parte din lucrări au fost subcontractate în mod ilegal firmei primarului, pentru 2,9 milioane de lei.


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) Urban Proiect este patronată de Viorel Dumitrașc, un foarte bun prieten al fostului primar, care, în mandatele acestuia, a câștigat numeroase contracte pentru investiții în Bârlad. Urban Proiec s-a ocupat de consolidarea și modernizarea sediului judecătoriei, a reabilitat centrul cultural-istoric al oraşului (teatrul şi muzeul), dar și centrul SPA şi cinematograful din oraș.


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (V) Procurorii l-au acuzat pe Constantinescu că a semnat, în calitate de reprezentant al Primăriei Bârlad, procesul-verbal de desemnare a câștigătorului licitației și contractul de execuție. Și-a pus semnătura pe documente cu bună știință, deși, potrivit legii, era obligat să se abțină, deoarece Urban Proiect și firma sa au avut relații comerciale în trecut.

Constantin Constantinescu (PSD) și-a recunoscut vina și, în baza unui acord cu Parchetul Curții de Apel Iași, instanța l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare. În scurtă vreme, cu ochii în lacrimi, a demisionat și de la primărie.




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image


(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.